UPDATE ora 13:05. DNA transmite, într-un comunicat, că Daniel Barbu a fost pus sub urmărire penală pentru infracțiunea de „neurmărire conform legii a respectării destinației subvențiilor”.

Potrivit procurorilor, Daniel Barbu este acuzat că în perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, când a fost președinte al AEP, nu a urmărit destinația subvențiilor primite de PSD de la bugetul de stat.

Concret, Barbu nu și-ar fi îndeplinit atribuția de a verifica, anual, pentru fiecare partid, respectarea prevederilor legale referitoare la venituri, așa cum pevede Legea finanțării activității partidelor politice. De asemenea, fostul șef al AEP este suspectat că a stopat unele controale aflate în curs.

UPDATE ora 11:25. Daniel Barbu a declarat, la ieșirea de la DNA, că că nu era în atribuţiile sale să demareze controale în instituţie, precizând însă că fiecare partid cheltuieşte banii cum consideră oportun, potrivit normelor legale.

„E legea care spune cum se cheltuiesc banii. În mod precis. Presupun că se poate autosesiza în orice materie (DNA- n.r.), nu am idee dacă în această materie trebuia să nu se autosesizeze. Fiecare partid cheltuieşte banii cum consideră oportun, potrivit normelor legale. Nu era în atribuţiile mele să fac un control, era un departament autonom, deci eu personal, până nu există un raport al departamentului de control, pe linia AEP, probabil, o analiză a DNA. Am văzut că domnul Drăghici spune că sunt legale, alţii că sunt ilegale, nu pot să mă pronunţ. Nu a fost nici atunci, acum e cu atât mai puţin în competenţa mea. Nu mi-e teamă să vorbesc despre nimic, dacă vorbesc cu convingere sau despre ceva asupra căruia am cunoştinţă. În această materie, nu am cunoştinţă”, a spus Barbu, potrivit Mediafax.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Daniel Barbu a fost șef al Autorității Electorale Permanente din mai 2017 până în februarie 2019, iar în prezent este candidat din partea ALDE la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Trezorierul PSD a fost pus sub urmărire penală la începutul lunii aprilie. Anchetaă procurorilor vizează modul în care Drăghici a intermediat achiziționarea unui imobil în valoare de peste 500.000 de euro, sumă care urma să fie achitată atât cu bani pe care îi gestiona în calitate de trezorier, dar și cu fonduri proprii.

„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil”, se arată în comunicatul DNA.

Luni, DNA a dispus extinderea urmăririi penale față de Mircea Drăghici, cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni de delapidare.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 3 noiembrie 2024. Raci, mare atenție la cheltuieli!
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 3 noiembrie 2024. Raci, mare atenție la cheltuieli!
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
FANATIK.RO
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI