„Am decis să mă întorc în arena politică. Și asta pentru că vreau să pun în slujba comunității albaiuliene toată experiența și maturitatea politică dobândite de-a lungul carierei mele. Politicile publice bazate pe evidențe sunt cele care ar trebui să stea la baza fiecărei decizii”. a transmis fostul ministru PSD al Culturii.
El susține că „am găsit în echipa PNL oameni politici care îmbrățișează aceeași idee, dispuși să pună comunitatea și binele acesteia pe agenda de priorități”.
„Am credința că alături de Partidul Național Liberal voi avea șansa de a construi”, a mai transmis Breaz.
Daniel Breaz a fost ministrul Culturii în guvernul PSD condus de Vioria Dăncilă. Pe 21 noiembrie 2018, l-a înlocuit pe George Ivașcu. Apoi, între 2 august și 4 noiembrie 2019, Breaz a asigurat și interimatul ministerului educației, după ce fostul ministru Ecaterina Andronescu a fost revocat.
În august 2020, Daniel Breaz a demisionat din Partidul Social Democrat condus atunci, ca și acum, de Marcel Ciolacu. Breaz a acuzat, printre altele, că există „un leadership haotic și distanțat de reprezentarea intereselor cetățenilor”.