Siamezii împart organele vitale, astfel că nu pot supravieţui unul fără celălalt

Micuţii Daniel şi Andrei au venit pe lume în luna august, la maternitatea din Braşov. Născuţi în urma unui viol, de o copilă de numai 16 ani, cei doi micuţi au fost abandonaţi într-un centru de plasament, luptându-se singuri cu viaţa. Sunt lipiţi în zona capului, au malformaţii ale mai multor organe, iar luna trecută o echipă de medici din Bucureşti a stabilit că nu pot fi separaţi. “Momentan, sunt stabili, dacă putem spune aşa ceva, având în vedere problemele lor, şi sunt hrăniţi bine, chiar dacă acest lucru se face prin sondă. Daniel e mai bine dezvoltat, cere atenţie, vrea să fie luat în braţe şi chiar gângureşte dacă stai de vorbă cu el”, povesteşte Angela Dobrovolschi, medicul centrului de plasament.

Andrei se simte din ce în ce mai rău Andrei

Andrei se simte în continuare rău şi are nevoie de îngrijiri speciale tot mai des, pentru că malformaţiile lui sunt mai grave. De obicei, Andrei e cel care se îmbolnăveşte şi determină spitalizarea amândurora. “Ultima dată i-am internat săptămâna trecută, timp de trei zile, pentru că Andrei a început să dea afară mâncarea primită prin sondă”, a spus doctoriţa Angela Dobrovolschi. Micuţii împart organe vitale, astfel că dacă i s-ar întâmpla ceva lui Andrei, frăţiorul său nu ar putea supravieţui fără el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News