„Din partid încă nu mi-am dat demisia, am spus săptămâna trecută că îmi dau demisia fără ezitare dacă asta este decizia majorităţii şi dacă aşa am discutat cu domnul Ponta, dar o să fac lucrul acesta după ce merg la prima şedinţă de partid şi le explic colegilor şi îmi depun demisia”, a precizat Daniel Constantin.

El a adăugat că a demisionat din Biroul Permanent al Camerei şi din cea de lider al grupului parlamentar în urma discuţiei pe care a avut-o cu preşedintele Pro România, Victor Ponta.

„Săptămâna trecută, am avut o discuţie cu Victor Ponta, am făcut publică această discuţie în care am spus că drumurile, din păcate, se separă, după aceea a venit acea suspendare din partid, acea decizie printr-un comunicat de presă, după care eu am anunţat că îmi dau demisia. Nu ţin de funcţii şi am vrut să arăt că sunt un om de onoare şi, dacă promit că îmi dau demisia, îmi dau demisia. A fost o demisie din Biroul Permanent al Camerei, din funcţia de secretar şi în egală măsură din grupul parlamentar, pe cale de consecinţă”, a explicat Constantin.

Daniel Constantin a anunțat că va demisiona din partid după ce a votat, împreună cu alți șapte parlamentari din Pro România, pentru învestirea cabinetului Orban, poziție contrară celei adoptate de către conducerea partidului.

Urmărește-ne pe Google News