”I-am promis lui Victor Ponta că voi fi foarte scurt. Aveam multe lucruri de spus dar, așa cum se spune, orice om îi e teamă să depășească timpul alocat”, a spus Daniel Constantin, ironizând gafele premierului Viorica Dăncilă și provocând râsete în sală.

Noul partid își propune interconectarea bazelor de date electronice. Daniel Constantin a prezentat câteva idei pe care, în perioada următoare, le va propune ca proiecte de lege, printre care și cel prin care se interzice ca o instituție a statului care solicită un document să fie trimisă la altă instituție.

”În viața se spune că nu scapi de taxe și de moarte, dar la noi, se mai adaugă câteva lucruri: nu scăpăm de copia după buletin, trei copii conforme cu originalul și dosarele cu șine”, a mai spus Constantin.

El a precizat că românii trebuie să aibă opțiunea de a plăti orice taxă cu cardul, indiferent unde trăiește. ”România este pe penultimul loc în privința tranzacțiilor cu cardul”, a mai spus reprezentantul Pro România, adăugând că statul încurajează, din păcate, plata în numerar.

El s-a referit și la procesul de legiferare, arătând că în prezent, Guvernul adoptă foarte multe ordonanțe de urgență, și situația se va înrăutăți. ”Anul trecut au fost 290 de modificări ale Codului Fiscal”, a mai spus Constantin, precizând că anul acesta s-au făcut deja 120 de modificări la legislația fiscală.

Victor Ponta și-a lansat, luni 28 mai, Agenda Politică a noii formațiuni, Pro România, şi echipa cu care merge cu noul program.

Agenda Politică, aşa cum o numeşte Victor Ponta, este pentru perioada 2018-2024 şi „va stopa accesul analfabeţilor şi mediocrilor la conducerea ţării”.

„#ProRomânia este un pericol mortal pentru supravieţuirea lor în fruntea PSD, a Guvernului şi a Parlamentului pe care le folosesc pentru bani, funcţii, putere şi protecție în faţa legii. Reacţia lor dovedeşte că suntem mai puternici decât credeam şi că ei se tem mai mult decât aş fi bănuit”, a transmis Victor Ponta.


Citește și:

ANALIZĂ | Ce consecințe economice ar putea suporta România în cazul mutării ambasadei la Ierusalim

 
 

Urmărește-ne pe Google News