Daniel Coriu a precizat că unele cadre medicale au greșit, după ce au ieșit în spațiul public și au transmis mesaje false despre vaccinul anti-COVID-19.

„Acum cu toții, medici, pacienții noștri, populația generală, toți trăim o traumă colectivă, pandemia este un dezastru comunitar. Nu mai avem locuri în spitale, în secțiile ATI și avem un număr enorm de mare de decese evitabile, adică oameni care au murit cu zile. Au murit că nu s-au vaccinat”, a spus Daniel Coriu.

„Cum am ajuns aici? Neîncredere în mesajul nostru, al medicilor, și neîncredere în mesajul autorităților. Trebuie să recunoaștem cu tristețe că la acest lucru a contribuit și o parte din colegii noștri, puțini, dar ei au transmis un mesaj greșit care a dus în eroare populația și care pune în pericol sănătatea publică”, a declarat Daniel Coriu.

Președintele Colegiului Medicilor a afirmat că trebuie o responsabilizare a tuturor medicilor ca aceștia să transmită numai informații bazate pe dovezi.

„Trebuie să oprim acest fenomen acum, avem mecanisme. E o încălcare a Codului deontologic. Noi avem această obligație față de sănătatea publică, colegii noștri știu. Dacă ajung în Comisia de disciplină procesul e lung, durează ani de zile, la final nu mai are nicio relevanță concluzia”, a menționat Daniel Coriu.

„Ce ne dorim noi e să existe mecanisme de rezolvare rapidă a acestor cazuri, vrem o responsabilizare a colegilor noștri, medicii. Sunt profesioniști, trebuie să-și asume acest rol social, să transmită în comunitate numai și numai informații corecte, bazate pe dovezi”, a transmis Daniel Coriu.

FOTO: Daniel Coriu – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News