UPDATE Poliția Municipiului București a anunțat că l-a căutat la mai multe adrese, dar nu l-a găsit pe Dragomir, motiv pentru care îl va da în urmărire.


Daniel Dragomir a fost condamnat la trei ani și 10 luni de închisoare, în timp ce soția sa, și ea fost cadru activ, a fost condamnată 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influență.

Celor doi le-a fost confiscată suma de 1.015.176 lei, potrivit deciziei judecătorilor.

Mai exact, procurorii spun că, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Dragomir, care avea functia de șef de grupare sectoare informativ-operative în Direcția Generală de Prevenire și Combaterea Terorismului din cadrul SRI, beneficiind de ajutorul sotiei sale, a pretins si, ulterior, a primit de la omul de afaceri Rami Ghaziri, administrator al Agroli Crevedia, suma totala de 462.567 de euro.

Patronul de la Avicola Crevedia era monitorizat de Direcţia generală de Securitate economică a SRI şi era vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii.

Potrivit DNA, Dragomir i-ar fi comunicat omului de afaceri Rami Ghaziri informaţii secrete astfel încât acesta să se păzească de monitorizarea SRI, controalele ANAF şi, ulterior, de dosarele DNA. În plus, Dragomir i-ar fi oferit sprijin omului de afaceri libanez la diverşi înalţi functionari astfel încât să obţină mai uşor rambursarea TVA de la stat.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Dragomir i-ar fi oferit protecţie lui Ghaziri în schimbul a 25.000 de euro pe lună şi a unui procent de 1 la sută din TVA rambursată de stat. Potrivit procurorilor, Dragomir ar fi primit în total mită de la Rami Ghaziri – prin intermediul unui angajat al acestuia, Emile Kharrat – peste 460.000 de euro.

374.000 de euro au mers direct în contul soacrei fostului ofiţer, peste 70.000 de euro au reprezentat cheltuieli pentru înfiinţarea unei firme, Emar Investment, şi pentru o maşină Porsche Cayenne, iar 18.000 de euro ar fi fost primiţi sub forma salariului de 8.000 de lei pe lună al soţiei sale la firma Emar. Totul s-ar fi petrecut între octombrie 2012 şi octombrie 2013, în perioada când Dragomir voia să se lanseze în afaceri şi a părăsit SRI.

Dragomir este inculpat și în ancheta Black Cube, unde actualul procuror european Laura Codruța Kovesi ar fi fost spionată și amenințată prin intermediul unei firme israeliene cu conexiuni la noi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI