Daniel Florea și-a anunțat demisia din Partidul Social Democrat și din grupul parlamentar, pe Facebook, pe 1 septembrie.
Florea este deputat de Bucureşti, ales pe listele electorale ale PSD, iar în trecut a fost primar al sectorului 5.
Daniel Florea, fost primar al sectorului 5, a anunţat la începutul acestei luni că demisionează din PSD şi a spus că nu pleacă la alt partid.
Acesta și-a exprimat dorința de a părăsi partidul, invocând printre motive faptul că nu este de acord ca PSD să susțină la Primăria Sectorului 5 „un candidat fără activitate politică în PSD” sau „un reprezentant al unui partid”.
„Astăzi am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândită îndelung şi în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale şi politice. Nu plec la alt partid. Nu candidez şi nu am avut niciodată intenţia de a candida la alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al sectorului 5 din partea niciunui partid (…)”, scria Florea, pe 1 septembrie, pe pagina sa de Facebook.
Funcția de primar la sectorul 5 a rămas vacantă după condamnarea definitivă a lui Cristian Popescu Piedone în dosarul Colectiv, în data 12 mai 2022, și Daniel Florea ar fi vizat-o, însă nu a beneficiat de susținerea partidului, notează site-ul G4Media, pentru a candida.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!