Fostul ministru al educației a mai precizat că în prezent educaţia sexuală face parte din programa şcolară obligatorie.

„Două elemente. Unu: astăzi, această educaţie este prevăzută în programa obligatorie. Pe asta trebuie să ne concentrăm, să ne asigurăm că mai multe conţinuturi sunt livrate copiilor. Al doilea element: din păcate, acest câmp de ruină al dezbaterii naţionale pe această temă este rezultatul unor politicieni inepţi, care nu înţeleg ce naţie conduc. Astăzi, România s-a polarizat între tinerii foarte moderni, corporatişti aşa, metaforic, care au un partid, USR-PLUS, care din păcate nu mai e partidul corporatiştilor, a devenit partidul corporatriştilor. Deci avem această franjă şi o avem pe a doua, cea a României tradiţionale”, a declarat pentru Prima TV, Daniel Funeriu, potrivit News.

Fostul ministru al educației consideră că, în materie de educaţie sexuală, „şcoala trebuie să suplinească ceea ce părinţii nu livrează”, el arătând că programa şcoală este „acoperitoare” în acest moment, în această, privinţă şi trebuie doar aplicată.

Senatul a respins pe 22 iunie solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară”, dar și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru aceste ore.

Urmărește-ne pe Google News