Fostul președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România, Daniel Marius Staicu, cel care a primit pe 11 noiembrie cetățenia Republicii Moldova, a fost numit miercuri, 30 noiembrie, director al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție din Moldova, a informat publicația Ziarul de Gardă.
Noul director își va începe activitatea pe 15 decembrie.
„Avem o numire care cred că va face valuri în societatea noastră. Îi mulțumesc foarte mult domnului Staicu pentru acceptarea acestei provocări profesionale. Dumnealui are o vastă experiență în domeniul combaterii corupției în România. Foarte important este faptul că are și experiență în domeniul public și experiență pe plan internațional, dar are și experiență în domeniul privat”, a spus premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.
„Eu cred că această experiență ne va ajuta foarte mult în accelerarea tuturor proceselor ce țin de combaterea fraudelor, combaterea spălării banilor, combaterea corupției și dezoligarhizarea”, a adăugat șefa Guvernului de la Chișinău.
Daniel Staicu a fost președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România în perioada 2018-2020. Ulterior, a revenit în Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Pe 11 noiembrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care lui Daniel Marius Staicu i-a fost acordată cetățenia Republicii Moldova. În aceeași zi, și judecătorul Cristi Danileț a primit cetățenia moldoveană, potrivit anunțului președinției de la Chișinău.