„Le cunoaştem că ar ştii sau ar avea informaţii despre acest caz. De luni încolo sunt chemaţi la audieri. Sunt optimist că se va afla adevărul”, a afirmat Daniel Tudorache, la ieşirea de la SIIJ.

Întrebat dacă a dat nume şi prenume şi dacă a cerut audierea anumitor persoane, social-democratul a răspuns: „Nu, persoane care ştiu ce s-a întâmplat acolo şi au informaţii”.

În momentul în care Dan Tudorache a fost întrebate dacă a solicitat la SIIJ audierea lui Dan Barna şi a candidatei susţinute de PNL şi USR-PLUS la Sectorul 1 Clotilde Armand, avocatul Mihai Drăgan a intervenit şi a spus: „Nu pot să vă spun. Nu putem să vă dăm astfel de date. Deci am răspuns la toate întrebările care ne-au fost adresate. Nu putem să vă dezvăluim din anchetă”

„Sunt secţii care nici în acest moment nu sunt pe cheia de verificare. Aproximativ 17 secţii. Nu au fost descoperite la acel moment. Pentru că acestea ar trebui rezolvate din secţia de votare. Ele au apărut la biroul electoral după două zile, pentru că nu au fost încărcate la secţia de votare, cum era normal. După cum vă amintiţi, au apărut pe site după două-trei zile. Cum să ştim de la momentul respectiv? Ca şi imaginile apărute la televizor. Ni s-a spun de ce nu am făcut plângere, contestaţie în termen. Dacă imaginile au apărut după trei zile, de unde să facem în termen, că nu aveam cunoştinţă?. După ce vom termina căile de atac pe partea de instanţe, ca să spun aşa, electorale, vom merge pe instanţele civile. Se va contesta orice act nelegal în instanţa de contencios administrativ şi se va cere şi suspendarea acelor acte nelegale. Eventuala suspendare ar însemna că orice procedură se opreşte la stadiul la care este atunci, nu se merge mai departe. De exemplu, dacă un primar nu a fost învestit, nici nu va fi”, a continuat Drăgan.

Întrebat ce alte căi de atac vor mai fi, Mihai Drăgan a replicat: „Facem contestaţii. Exact ce scrie la lege. Facem contestaţii. Iniţial la biroul electoral Sector 1 am făcut. Am văzut că aseară ni s-a respins contestaţia prin care solicitam renumărare, cu 6 la 5, şi am atacat această hotărâre către biroul electoral de municipiu în seara asta, în termenul de 24 de ore, ca să fie clară această chestiune. Între timp mai avem o contestaţie prin care solicităm reluarea alegerilor de la zero. De la BEC nu am informaţii dacă se judecă astăzi sau mâine”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News