Anchetatorii DNA susțin că „în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2019), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite”, adică aproximativ o mie de euro pe lună.

Iar pentru a ascunde originea banilor, „presupus obținuți nelegal”, fostul primar al sectorului 1 din București ar fi interpus două persoane, fosta soție și menajera. Astfel, spune DNA, Daniel Tudorache ar fi depus sume de bani în conturile femeilor și ar fi cumpărat proprietăți și bunuri valoroase pe numele fostei soții.

Totodată, au mai fost trimiși în judecată de DNA și fosta lui soție, „pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălarea banilor”, dar și „o persoană fizică din anturajul primarului” acuzată de „săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență”.

DNA a precizat că au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând lui Daniel Tudorache și soției acestuia, adică 258 de bijuterii cu o valoare de 9.784.295 de lei, dar și sumele de 11.210 euro și 4.235 USD.

Denumit „Dosarul diamantelor”, acesta a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii.

Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”
Recomandări
Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”

Pus sub control judiciar de DNA în noiembrie 2020, Daniel Tudorache a anunțat atunci că se suspendă din PSD, ca să nu afecteze imaginea partidului, înaintea alegerilor parlamentare care urmau să aibă loc pe 6 decembrie 2020.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
Libertateapentrufemei.ro
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Adevarul.ro
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Elle.ro
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor.  Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a  făcut senzație la fastuosul eveniment

Majorarea taxelor şi impozitelor este inevitabilă, avertizează economiştii. "E o situaţie gravă"
Observatornews.ro
Majorarea taxelor şi impozitelor este inevitabilă, avertizează economiştii. "E o situaţie gravă"
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI