Daniel, un bărbat de 43 de ani, care locuiește în Moaña și este transportator, a călătorit la Madrid pentru a-și vizita familia, de origine română, și în care, potrivit nepoatei sale nu a existat niciun caz de COVID-19, scrie publicația La Voz de Galicia.
În săptămâna următoare a mers de câteva ori la camera de urgență, iar apoi a fost internat la spital. Timp de patru zile nu a fost suspectat că ar putea fi infectat cu coronavirus și nu a fost testat, deoarece nu îndeplinea criteriile logice: la acea vreme Madrid nu era o zonă de risc declarată. Testul a fost pozitiv în ziua a patra de internare.
A doua zi a fost testată și soția sa. Apoi, fiul lor de 15 ani și nepoata de 27 de ani. Femeia și nepoata sunt deja vindecate.
Nu e vindecat, dar răul cel mare a fost depășit
Personalul unității de terapie intensivă pregătea externarea lui Daniel încă de marți seară. Miercuri, la prânz, acesta a fost dus pe o targă la unitatea infecțioasă, în secția de medicină internă, unde va trebui să mai fie spitalizat încă câteva zile.
Când a părăsit secția de boli infecțioase, tot personalul care a fost acolo l-a aplaudat și a ridicat brațul în semn de recunoștință pentru aceste 19 zile.
Daniel nu e vindecat încă, deoarece în ultimele teste pentru virusul SARS-CoV-2 a fost testat pozitiv, dar ce a fost mai rău pare să se fi terminat.
„Suntem foarte fericiți, mândri, serviciile de terapie intensivă sunt principalul exponent al luptei împotriva coronavirusului » a declarat șefa servicului, Dolores Vila. Medicul explică faptul că acest pacient a ajuns cu o situație clinică foarte gravă, pneumonie bilaterală și suferință respiratorie. A fost ventilat mecanic. Dar cel mai important este că a depășit toate acestea.
foto: La Voz de Galicia
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro