„Ne-a atras în primul rând atenția când a apărut acest filmuleț de 20 de minute că s-a spus că anchetatorii nu știau despre acest lucru, iar apoi declarația de presă ai reprezentanților IGSU (care au declarat că aveau cunoștință despre aceste imagini, n.r.) și am văzut că aceștia au încălcat articolul 275 aliniatul 1 din Codul Penal care spune că sustragerea, reținerea sau distrugerea ori alterarea (de probe, n.r.) cu scopul de a îngreuna aflarea adevărului, se pedepsește. Nouă ne-a atras atenția cuvântul reținere, din tot acest articol, pentru că pur și simplu ce au făcut acești reprezentanți ai IGSU a fost să obstrucționeze justiția pentru că au tăinuit probe care puteau să facă ca ancheta să se desfășoare într-un ritm mult mai alert” a declarat Daniela Mitrofan.

La patru ani de la tragedia „Colectiv” vinovații nu au fost găsiți și pedepsiți, iar asta trebuie să se întâmple cât mai repede, cred reprezentanții opiniei publice.

„Săptămâna viitoare se vor împlini patru ani și va avea loc comemorarea Colectiv iar noi nu avem un răspuns foarte clar despre ce s-a întâmplat acolo, nu vedem vinovații, toate lucrurile astea ne-au făcut să luăm atitudine și să spunem că aceștia trebuie să fie pedepsiți, mai ales că domnul Raed Arafat, domnul Oprea, domnul Bănicioiu au ieșit atunci la Colectiv, cu toții ne amintim, și au spus cât de bine s-au descurcat autoritățile, cât de bine au făcut față tragediei care s-a întâmplat acolo și cu care România nu s-a mai confruntat, că avem de toate, și lucrurile astea ne-au rămas întipărite în minte, nu le vom uita niciodată și tocmai asta ne-a determinat să facem astăzi un denunț” a precizat Daniela Mitrofan.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

„Noi ca cetățeni, ca grup civic, ne-am făcut datoria și am făcut acest denunț, am forțat oarecum pentru că ne-am dat seama că statul român, chiar și la patru ani, nu a învățat absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat acolo și că practic refuză să se reformeze, nu vrea să lucreze în beneficiul nostru, al cetățenilor, și cu ajutorul justiției vor să-i forțăm să recunoască greșelile pe care le-au făcut și să fie pedepsiți” a mai spus reprezentantul Reset.

Grupul civic Reset din Iași a anunțat, vineri, pe contul de Facebook, că a depus o plângere penală împotriva lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, lui Orlando Șchiopu (foto). șeful ISU București-Ilfov și a lui Mihai Guță, fostul șef al ISUBIF în momentul tragediei din Colectiv. Cei de la Reset susțin că cei trei se fac vinovați de ascunderea de probe în cursul unei anchete penale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI