„Fireşte că mă bucură decizia instanţei. Chemarea în judecată este singurul mijloc prin care mă pot apăra de poveştile pe care le inventează presa de scandal, periodic, despre viaţa mea. Sunt un om responsabil, îmi asum ce fac şi ce spun, dar nu sunt dispusă să mă las pusă la zid pentru ce nu fac sau ce nu spun”, a declarat pentru MEDIAFAX Daniela Nane.
De asemenea, instanţa a mai reţinut faptul că publicarea unor imagini ale Danielei Nane în timpul unor activităţi private necesită consimţământul acesteia. Astfel, instanţa a hotărât eliminarea tuturor textelor şi imaginilor neadevărate despre Daniela Nane de pe site-urile internet ale celor două publicaţii.
Redactorii-şefi ai celor două reviste au declarat pentru MEDIAFAX că avocaţii publicaţiei vor face apel.
În octombrie, publicaţiile Spy şi Gardianul au publicat fotografii care sugerau o relaţie a actriţei cu un bărbat.