Forțele speciale afgane luptau vineri pentru a recuceri zona pieței principale din Spin Boldak în sud, căzută miercuri în mâinile talibanilor, când Siddiqui și un ofițer afgan superior au fost uciși în focuri de armă ale talibanilor, a declarat pentru Reuters un comandant al armatei afgane.
Danish Siddiqui, de naţionalitate indiană, însoţea de la începutul săptămânii forţele de securitate afgane în apropiere de Kandahar, în sudul ţării și a relatat despre luptele dintre comandourile afgane și luptătorii talibani.
„Căutăm de urgenţă mai multe informaţii şi colaborăm cu autorităţile din regiune”, au transmis într-un comunicat preşedintele Michael Friedenberg şi redactorul-şef Alessandra Galloni ai agenţiei Reuters.
„Danish era un jurnalist remarcabil, un soţ şi un tată devotat, şi un coleg foarte apreciat. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia sa în aceste momente cumplite”, au adăugat ei.
Înainte să fie ucis, fotoreporterul anunţase agenţia că fusese rănit la un braţ de un şrapnel.
El fusese îngrijit şi se recupera în momentul în care talibani care se retrăgeau de la Spin Boldak au ajuns în locul în care se afla.
Agenția de știri a precizat că nu poate să verifice în mod independent aceste afirmaţii.
Siddiqui lucra din 2010 pentru Reuters şi acoperise fotojurnalistic războaiele din Afganistan şi Irak, criza refugiaţilor Rohingya, manifestaţiile din Hong Kong şi cutremurele din Nepal.
Junalistul a obţinut în 2018 premiul Pulitzer la categoria „Feature Photography”, pentru documentarea crizei refugiaţilor Rohingya.