Maistrul militar Dănuț Botezatu este încadrat la Batalionul 631 Tancuri „Oituz” Bacău – subofiţer de Stat Major. A urmat Școala Militară din Sibiu și, din 1988, și-a dedicat următorii 27 de ani din viață ca să devină maestru și în bucătărie. Vreme de patru ani a răsfățat simțurile tanchiștilor care au călcat pragul popotei unității militare din Bacău. Spune că a făcut asta cu multă pasiune, chiar dacă aparatura era foarte veche, scrie Desteptarea.ro.

Între 2005 și 2010, armata română a traversat o perioadă de schimbări care s-au reflectat asupra maistrului militar, susține Dănuț Botezatu. Atunci, le-a cerut superiorilor să schimbe utilajele din bucătărie pentru că nu mai putea să le ofere militarilor mâncare sănătoasă, bogată caloric și proaspătă.

„Schimbarea a venit din 2010 încoace pentru că nu mai puteam face meniuri diversificate, sănătoase. Aparatura era foarte veche şi se impuneau schimbări urgente. Insistând la eşalonul superior am primit în sfârşit dotările cerute. Echipamentul nou a venit la sfârşitul anului 2015, iar montatul a durat câteva luni pentru că s-a schimbat inclusiv reţeaua de gaze, amplasamentul hotei etc. Atunci a fost un moment de tristeţe, pentru că nu se mai putea găti”, a povestit m.m. Dănuţ Botezatu, pentru sursa citată.

Dănuț Botezatu, maistrul militar din popota Garnizoanei Bacău, este pasionat de gastronomie

Militarii pot avea dublă calificare, iar meseria de bucătar poate fi una dintre acestea. De altfel, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale există chiar și o unitate de pregătire a bucătarilor.

Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză
Recomandări
Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză

„Igiena, calitatea produselor şi cantitatea mâncării sunt regulile de aur în bucătărie. De când avem echipament nou, mâncarea se face mai mult la cuptor, pentru că astfel nu se pierd atât de multe vitamine. Un bucătar bun trebuie să aibă în primul rând gust. Dacă nu ştii să pui suficient condiment în mâncare, preparatul nu va fi apreciat”, a explicat maistrul militar Botezatu.

În popota Garnizoanei Bacău, un meniu complet costă 8 lei, iar cei care optează doar pentru felul doi pot mânca pe săturate cu doar 5 lei. Uneori, bucătarii vin cu o supriză pentru colegii în uniformă.

„Militarii ştiu despre «surpriza din meniu» şi o aşteaptă nerăbdători. Nu le divulgăm gustarea sau desertul, iar surpriza vine direct în farfurie. Poate fi un sos de smântână cu ciuperci, peşte la grătar, meltz, gulaş sau pizza. Dacă ne ducem spre desert, pe care nu îl regăsesc în meniu, atunci, le îndulceam ziua cu pandişpan, gogoşi, clătite şi chiar eclere făcute în bucătărie. Am făcut toate acestea atunci când s-a putut, pentru că suntem legaţi de partea financiară”, a precizat Botezatu.

La popota Batalionului 631 Tancuri „Oituz” Bacău, toată lumea mănâncă la comun. Maistrul militar Botezau a dezvăluit că ceea ce servește ofițerul, mănâncă și soldatul. În acest fel, se leagă prietenii, dispar inhibiții și, uneori, bucătarii divulgă secrete ale bucătăriei.

sursă foto: Desteptarea.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Prima reacție a Mihaelei Prigoană vine la o zi după moartea soțului ei.  Mulți au așteptat replica, mai ales după vestea despărțirii lor. Acum, a publicat un detaliu dureros
Viva.ro
Prima reacție a Mihaelei Prigoană vine la o zi după moartea soțului ei. Mulți au așteptat replica, mai ales după vestea despărțirii lor. Acum, a publicat un detaliu dureros
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
”L-a chemat taică-su la el”. Drama uriașă trăită de Silviu Prigoană în ultimele luni din viață. Dezvăluiri din anturajul milionarului
FANATIK.RO
”L-a chemat taică-su la el”. Drama uriașă trăită de Silviu Prigoană în ultimele luni din viață. Dezvăluiri din anturajul milionarului
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Tânăr în comă după ce s-a înfipt cu motocicleta într-un stâlp, pe o șosea din Maramureş. Dezastrul a fost filmat
Observatornews.ro
Tânăr în comă după ce s-a înfipt cu motocicleta într-un stâlp, pe o șosea din Maramureş. Dezastrul a fost filmat
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI