Acum un an, Ionuț-Dario Lațcu, din Reșița, Caraș-Severin, a fost diagnosticat cu cancer abdominal (neuroblastom), verdict care l-a aruncat pe micuțul de 6 ani într-un coșmar care i-a dat complet viața peste cap.

Recent, băiatului i-a fost descoperită și o tumoră la cap, ceea ce complică lucrurile extrem de rău. Acum, urgența majoră este tratarea acelei metastaze de la cap, despre care medicii români spun că îi poate scoate un ochi din orbită.

Doar pentru a fi operat de tumora abdominală, Dario are nevoie cât mai urgent de 27.000 de euro, fără a mai socoti și suma necesară tratamentelor pentru metastaza de la cap.

„Sunt condamnată să-mi privesc fiul de 6 ani cum se stinge pe picioare

„Dario a făcut tot ceea ce i-a stat în putere. A trecut prin 12 ședințe de chimioterapie, atât în România, la Spitalul Louis Țurcanu, cât și în Turcia, la Memorial Șișli Hastanesi. Tumora a fost extrem de rezistentă la aceste proceduri oncologice, motiv pentru care un chirurg care operează la Medical Park, tot din Istanbul, ne-a spus că soluția salvatoare este o operație de extirpare a tumorii care acum are opt centimentri, de la trei, cât avea la început.

Pentru noi, costurile sunt uriașe. E vorba de 27.000 de euro care îmi pot salva copilul din ghearele bolii. Cum nu am acești bani sunt condamnată să-mi privesc fiul de 6 ani cum se stinge pe picioare. De aceea, vă implor, gândiți-vă la viața copilașului meu și ajutați-ne cu cât puteți. Fără ajutorul oamenilor cu suflet și al fundațiilor nu voi putea strânge acești bani. Nu-mi voi putea salva copilașul!”, este apelul disperat pe care Alina Loghin, 29 de ani, mama copilașului suferind, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

„Poate îmi aude cineva strigătul de ajutor și îmi salvează copilașul!”

Până acum câteva zile, mama lui Dario știa că trebuie să strângă bani doar pentru operația de extirpare a tumorii din abdomenul băiețelului ei. Însă ultimele controale făcute la Reșița, la întoarcerea din Turcia, unde copilul a stat aproape trei luni sub observația medicilor de la Memorial Șișli Hastanesi, au făcut ca cerul să cadă peste ea.

În urma investigațiilor computerizate, oncologii au mai descoperit o tumoră, de astă-dată la cap. O metastază care îi apasă pe un ochi lui Dario, pe care l-ar putea scoate din orbită!

„E o nenorocire, trăim un coșmar. Când am venit acasă, din Turcia, am aflat că Dario are o metastază la cap. O tumoră care apasă puternic pe unul dintre ochi, pe care, mi-au spus medicii, l-ar putea scoate din orbită. Acum suntem la Timișoara (n.r. – la Spitalul Louis Țurcanu), dar doctorii spun că nu mai au ce să-i facă, nu mai au cum să-mi ajute copilașul… Că pot dor să-i dea calmante pentru durerile îngrozitoare de ochi și de cap… Cum să accept așa ceva? Voi lupta în continuare pentru viața lui Dario al meu. Poate mă aude cineva, vreun alt medic specialist în asemenea boli. Poate acea metastază poate fi operată sau distrusă medicamentos”, este strigătul de ajutor al mamei lui Dario.

Neuroblastom abdominal la 5 ani

Chinurile lui Dario, aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România, au început acum un an, cu episoade de vărsături, cu stări de slăbiciune inexplicabilă și cu dureri din ce în ce mai atroce de burtă. Simptome pe care nimeni nu le putea explica și care s-au îndesit o dată cu trecerea timpului, fapt care a făcut-o mama și pe bunicul lui să îl ducă de mai multe ori la doctor.

Primele examinări la care copilul a fost supus la Spitalul Județean Reșița nu le-au dat de gândit medicilor, care au crezut că micuțul suferă de afecțiuni gastrice, motiv pentru care l-au tratat ca atare. Abia rezultatele unei investigații computerizate efectuate la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Louis Țurcanu, din Timișoara, au conturat cumplitul diagnostic: cancer! Urma ca testele trimise la Viena, Austria, să arate și ce fel de tip de cancer este, pentru ca Dario să poată să înceapă tratamentul personalizat. Și acestea au arătat că este vorba de neuroblastom abdominal.

Dario a fost internat nouă luni în România

Au urmat nouă luni de internare la spitalul de pe Bega, unde Dario a trecut, fără succes, prin nouă cure de chimoterapie chinuitoare. Tumora din abdomenul său a rezistat tuturor atacurilor medicamentoase, care însă i-au slăbit organismul. O nouă încercare disperată de a învinge cancerul a fost făcută în Turcia, la Memorial Șișli Hastanesi, din Istanbul, unde băiatul a ajuns la sfârșitul lunii martie, unitate sanitară unde a stat până la sfârșitul lunii mai. Oncologii turci i-au administrat, la rându-le, tot un tratament cu citostatice pe care l-au oprit după trei cure din cauza stării de sănătate a copilului, dar și din cauza faptului că au realizat că tumora nu cedează în fața acestor proceduri.

Oncologii turci spun că o intervenție chirurgicală l-ar putea salva pe Dario

Operația, ultima șansă propusă de oncologii turci

Acum, un chirurg care operează la Medical Park vorbește – după ce a studiat dosarul medical al copilului pe care l-a și consultat la insistențele mamei disperate -, de o intervenție chirurgicală în care să extirpe tumora care a ajuns să aibă opt centimetri. O tumoră care, contrar previziunilor specialiștilor, a crescut chiar în timpul tratamentelor. Însă pentru ca oncologul să-l poată opera pe băiatul suferind care de un an luptă pentru fiecare clipă de viață, Dario are nevoie de 27.000 de euro.

O avere pentru mama băiatului, care își crește singură copilul și care a cheltuit deja în Turcia, în cele aproape trei luni cât a fost internată cu băiatul ei acolo, peste 34.000 de euro. Sumă care a acoperit analizele, investigațiile computerizate și, firește, curele de chimioterapie în urma cărora tumora ar fi trebuit să fi fost distrusă. Bani pe care a reușit să-i strângă tot cu ajutorul oamenilor cu suflet.

Dacă tratamentul chimio ar fi reușit, Dario s-ar fi apropiat cu pași uriași de transplantul de celule stem, care i-ar fi dat mari speranțe de vindecare în fața bolii. Așa însă, singura lui opțiune este acum, cred specialiștii turci, această intervenție chirurgicală de extirpare a tumorii, operație care costă 27.000 de euro.

Explicațiile medicale primite de la oncologii turci care l-au examinat pe Dario plasează tumora pe anumite vene de pe care tratamentele chimio nu o pot desprinde. Disperată, Alina a venit cu băiatul suferind în țară și a demarat procedurile care să-i permită o eventuală examinare și mai apoi o operație ce ar putea fi efectuată în Franța, la o clinică unde deja a trimis istoricul medical a copilului.

Suntem într-o pauză de chimio, pentru că organismul lui Dario nu mai rezistă la acest tratament, care oricum nu a reușit să distrugă tumora. Operația este singura șansă. Am venit acasă și am depus actele și pentru un spital din Franța, să vedem cine ne primește și cu ce costuri. În România, unde este gratis, nimeni nu se bagă.

Mama lui Dario:

Cei care doresc să îl ajute pe Dario o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «DARIO».

Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Citește mai multe despre copiii pe care Fundația Ringier îi sprijină de 11 ani la rubrica AJUTĂ COPIII

 
 

Urmărește-ne pe Google News