Povestea micului Darius din Râmnicu Sărat părea cea a unei sentinţe pe viaţă la întuneric. “Blagoslovit” cu retinopatie de prematuritate de gradul V, la ambii ochi, pentru băieţel nu exista decât şansa unei operaţii la renumita clinică americană William Beaumont din Detroit. Dar şansa părea o iluzie ori ţinea de o minune, câtă vreme costul intervenţiei la ambii ochi se ridica la 34.000 de dolari, la care se adăugau câteva mii necesare drumului şi traiului acolo pentru câteva săptămâni. Însă minunea s-a produs.
După mult zbucium şi mari eforturi, dar susţinuţi de tot mai mulţi oameni impresionaţi de drama micuţului, beneficiind inclusiv de ajutorul campaniei noastre, părinţii lui Darius au ajuns cu el în îndepărtata Americă, unde băieţelul a fost operat. Acum s-au întors acasă şi, conform spuselor tatălui, “deja zăreşte cu ochiul drept, dar medicii ne-au spus că vindecarea va dura cam un an”. Până atunci, în toamnă, vor trebui să meargă din nou departe, însă doar până în Italia, la control. Dar de-acum, pentru Darius “luminiţa de la capătul tunelului” chiar se vede şi e o realitate.