UPDATE ora 22:30. Sandu Matei, protestatarul a cărui fișă medicală a fost publicată de Darius Vâlcov pe pagina sa de Facebook a reacționat pe aceeași rețea de socializare anunțând că îl va da în judecată pe consilierul premierului Viorica Dăncilă.
„Acum 11 ani rămâneam singur cu 2 fetițe de 2 respectiv 8 ani, dar din păcate un politruc cu epoleți îmi aduce aminte azi ce momente triste am trăit în acea perioadă… Timpul a trecut, am devenit ‘tată și mamă’ exemplar pentru copiii mei, conform celor spuse de apropiați, pentru că nu mi-a TULBURAT PERSONALITATEA nimeni.
Este adevărat că nu am deranjat ața mult mafia politică ca până acum, dar să te legi de această depresie cauzată de pierderea unei persoane apropiate, dragi este josnic, cu atât mai grav este că vine de la creierul mafiei PSD și consilierul Primului Ministru.
Mă bucură aceste atacuri, asta îmi dovedește că lupta mea civica are ecou printre ei, dar să ajungi la niște acte medicale cu caracter personal este deja prea mult și trebuie văzut cine le-a oferit.
RUȘINE vâlcov, RUȘINE dragomir (pt cunoscatori)! Pam pam
Vă pupa Fam. Matei, ne vedem în instanță!”, a scris Sandu Matei.
Consilierul guvernamental nu s-a sfiit să facă glume pe seama afecţiunii cu care a fost diagnosticat bărbatul care s-a remarcat la protestele Rezist.
Darius Vâlcov a postat, pe pagina sa de Facebook, un document medical în care sunt prezentate atât date cu caracter personal al respectivului protestatar, cât şi diagnosticul medical: tulburare polimorfă de personalitate, deficienţă globală medie.
Consilierul Vioricăi Dăncilă a scris despre acesta: „Ce avem noi aici?! Lider #rezist, sandilāu cu acte-n regula. #sandynebunu #antifacontraromaniei #RezistesteAntifa”.
Fişa medicală este datată 19.06.2006 şi are parafa medicului primar expert Antoaneta Gavril.
După aproximativ o oră, Darius Vîlcov a şters postarea de pe Facebook.
CITEŞTE ŞI: