Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a remizat cu DNA, dar rămâne în spatele gratiilor. Înalta Curte nu a aprobat arestarea fostului senator și primar al Slatinei în cel de-al doilea dosar, dar a respins și eliberarea cerută de el, în primul dosar.
Între timp, Vâlcov a recunoscut în fața anchetatorilor că a luat mită 1,5 milioane de euro, pe vremea când era primar al Slatinei, pentru acordarea unor lucrări către o anumită firmă de construcții.
Darius Vâlcov a anunțat că își dă demisia și din Senat, astfel că, cel mai probabil, dosarul său va fi judecat, pe viitor, de o instanță locală, din Oltenia natală, Înalta Curte nemaifiind competentă, din moment ce el nu mai este parlamentar.