O plăcuță cu numele consilierului premierului, Darius Vâlcov, se afla la masa unde membrii comisiei naționale. La prima reuniune a comisiei participă, pe lângă premierul Viorica Dăncilă și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu precum și reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, printre care liberalul Florin Cîțu.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la începutul primei ședințe a comisiei, că ”este un moment important care se referă la un proiect de țară”.
”Este un proiect care trebuie să reunescă în jurul lui toate forțele și cred că putem să ne punem toți semnătura pe al treilea proiect de țară al României după NATO și aderarea României la Uniunea Europeană”, a spus șefa Executivului.
Ea a prezentat ordinea de zi a primei ședințe a Comisie naționale: un cuvânt de deschidere, rolul și așteptările de la Comisia națională, prezentat de primul ministru, mesaj al președintelui României, opinii despre rolul Comisiei naționale, membrii conducerii comisiei naționale – Academia Română și Banca națională a României, diagnoza criteriilor de convergență pentru adoptarea monedei Euro – Aura Socol, expert independent, dezbateri, propuneri privind activitatea viitoare a comisiei naționale, regulamentul de organizare și funcționare al comisiei naționale, diverse, secretariatul Comisiei naționale, stadiul constituirii Comisiei naționale și constituirea grupurilor de lucru tematice”.
Darius Vâlcov a fost numit consilier de stat în Guvernul Dăncilă. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 31 ianuarie, imediat după preluarea mandatului de către Viorica Dăncilă. Decizia a fost contrasemnată de secretarul general al Guvernului, Ioana Andreea Lambru.
Fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, Darius Vâlcov a fost pus sub urmărire penală, în 2015, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.
Mai exact, acesta deținea prin interpuși firme de de cadastru, de contabilitate și un birou de avocatură. În martie 2015, procurorii au găsit acasă la acesta peste 90 de tablouri, dintre care trei semnate Pablo Picasso.
Totodată, atunci când au solicitat reținera lui Vâlcov, procurorii DNA vorbeau despre un seif în care se aflau 90.000 de dolari, 1,3 milioane de leil, trei lingouri de aur.
Darius Vâlcov a depus o declarație de avere, pe 15 februarie, din care rezultă că acesta a cam rămas fără avere. Nu are terenuri, apartamente, mașini sau conturi în bancă. La toate aceste rubrici, Darius Vâlcov a tras linie – nimic de declarat. Darius Vâlcov nu deține nici bijuterii, nici obiecte de artă.
Liderul PSD Liviu Dragnea declara că ”Darius Vâlcov a fost la Guvern tot timpul.
”A lucrat la Guvern tot timpul şi a sprijinit cele două guverne şi sprijină în continuare. Este un om de o valoare rară din punct de vedere al… din punct de vedere economic şi este cel care împreună cu mine şi cu încă doi colegi am lucrat efectiv la programul de guvernare, care e obligatoriu să fie pus în practică”, a declarat Liviu Dragnea.
Premierul Viorica Dăncilă afirma, recent, că această comisie pentru aderarea la Euro va reuni reprezentanţi ai administraţiei guvernamentale, administraţiei publice locale, ai mediului academic, al Preşedinţiei României, a organizaţiilor non-guvernamentale, a confederaţiilor patronale şi sindicale, precum şi a societăţilor asociative.
Citește și: VIDEO / Maternitatea din Chișinău a fost modernizată cu ajutorul României. În Republica Moldova se nasc mii de copii cu malformaţii