Pentru că Marian Dârţă a declarat ieri că nu o cunoaşte pe “Maria”, mama care a dezvăluit apropierea suspectă dintre stilist şi copilul ei, aceasta vine azi cu o altă dovadă. Acum e vorba de o nouă fotografie, în care chiar ea apare alături de stilist, în culisele Festivalului Mamaia din 2002. “Îmi pare rău că spune că nu mă cunoaşte, dar poza asta e grăitoare. Sunt lângă el, aproape în acelaşi cadru în care apare şi alături de băiatul meu. Ani buni ne-am învârtit în aceleaşi cercuri şi dacă m-ar vedea acum şi-ar aminti tot. Nu am spus nimic până acum pentru că nu am avut ocazia. Când au ieşit la iveală mai multe acuzaţii despre băieţi abuzaţi, am crezut că povestea mea îi va face şi pe alţii să mărturisească”, ne-a declarat femeia. În plus, ea susţine că stilistul minte cu neruşinare!
Povestea a ieşit la iveală după şapte ani
“Nimeni din staff-ul festivalului de la Mamaia din acel an nu a fost cazat la cămin. Cu toţii au stat în două hoteluri, iar el a avut cameră chiar la parter. Nu a stat cu nimeni şi a uimit pe toată lumea când a cerut în mod expres să fie singur”, ne-a mărturisit femeia din Bucureşti. Schimbul dur de replici dintre “Maria” şi stilist a început luni, când femeia a dezvăluit în Libertatea că, în urmă cu şapte ani, Dârţă l-a invitat pe băiatul ei, pe atunci în vârstă de 10 ani, la el în cameră pentru a-i da dulciuri. “Maria” a aflat de la copil de intenţiile lui Dârţă, a intrat pe fir şi a stopat eventualul “atac” sexual căruia, spune femeia, i-ar fi putut cădea victimă fiul ei.
Poliţiştii «scormonesc» în calculatorul lui Mişeta
Ofiţerii de la Investigaţii Criminale sector 3, care se ocupă de cazul lui Mişu Neculae, zis Mişeta, acuzat că a dus la petreceri gay tineri aflaţi în grija statului, vor lua la verificat fiecare fişier din calculatorul bucureşteanului învinuit de pedofilie. Anchetatorii vor să vadă dacă în computerul lui Neculae sunt filme cu minori şi alte înregistrări cu caracter obscen.(Remus Vlad, Cristian Burcioiu)