Aceștia atrag atenția că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora îi va determina să declanşeze protestele în perioada următoare.

FSLI cere Guvernului aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi, potrivit Codului Fiscal aflat în vigoare, să plătească contrbuţii la nivelul salariului minim pe economie.

„Trebuie precizat că salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar încadraţi cu ¼ normă nu vor încasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiţi să achite din venitul familiei contribuţiile către bugetul de stat. FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I”, mai anunță dascălii.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Reprezentanții din învățământ solicită, de asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde întreg personalului angajat în educaţie şi nu doar personalului de predare.

Cine împarte parte-și face

Prin Legea cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76, în  treimea inferioară a grilei de salarizare. Pentru aleși, însă s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul acestora se acordă indemnizații calculate prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu data de 1 ianuarie 2018,  de 1.900 lei.

Blocarea posturilor din sistem aduce un alt pericol: sute de angajaţi nu îşi vor putea încasa salariile pe data de 14 februarie. În mai multe unităţi de învăţământ lipsesc administratorii financiari care trebuie să semneze statele de plată şi, deşi sunt posturi vacante, acestea nu pot fi ocupate, din cauza deciziei Guvernului.

„La următoarea rectificare bugetară Guvernul să acorde sumele necesare pentru plata hotărârilor judecătoreşti. Este vorba despre restanţe pentru anul 2017, precum şi  plata integrala a tranşelor aferente anului 2018. Guvernul trebuie să se gândească bine înainte să aplice strategia vorbelor aruncate în vânt. Federaţia noastră nu va face compromisuri şi nu va accepta promisiuni care nu se vor regăsi în prevederi legislative. Legea de salarizare unitară se dovedeşte a fi un eşec, întrucât nu au avut loc discuţii reale. Cerem Guvernului responsabilitate, altfel se va face direct răspunzător de protestele de stradă, pe care membrii de sindicat sunt pregătiţi să le înceapă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

România, criticată de ambasadorul Turciei pentru lipsa autostrăzilor: „De ce nu avem o autostradă București – Istanbul? 650 de kilometri în 10 ore, când ar trebui să fie 5 ore” | VIDEO
Recomandări
România, criticată de ambasadorul Turciei pentru lipsa autostrăzilor: „De ce nu avem o autostradă București – Istanbul? 650 de kilometri în 10 ore, când ar trebui să fie 5 ore” | VIDEO

Citește și: EXCLUSIV/ Sute de clienți înșelați vor 375.000 de euro de la Omnia Turism. Se fac investigații pentru evaziune fiscală și înșelăciune

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
FANATIK.RO
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI