În ce privește lucrări la cazinou, acestea ar putea fi gata până la sfârșitul lunii ianuarie, urmând ca administrarea clădirii să fie transferată către Primăria Constanța.

„Eu l-am auzit pe Cseke Attila spunând că la sfârșitul acestei luni va fi gata Cazinoul din Constanța, din perspectiva lor. Deci, dacă vor fi gata lucrările înseamnă că se va emite o Hotărâre de Guvern, prin care Cazinoul va trece în administrarea noastră. Din momentul acela, noi trebuie să operaționalizăm, până a începe să funcționeze, compania care administrează cazinoul”, a explicat primarul Vergil Chițac.

Data la care va fi inaugurat Cazinoul din Constanța

Edilul estimează că deschiderea oficială a Cazinoului din Constanța ar putea avea loc pe data 21 mai, de Zilele Constanței.

„Dacă va fi gata pe 31 ianuarie, aprecierea mea, având în vedere toate etapele, este că un termen realist și bun, în același timp, pentru că sunt Zilele Constanței, va fi 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena”, a completat primarul.

După ce va construcția va fi gata, urmează procedurile birocratice.

„Am trecut prin Consiliu Local, luna trecută, o Hotărâre de Consiliu prin care s-a aprobat un studiu făcut de un expert, care ajuns la concluzia că cea mai bună variantă de administrare este să facem o companie de administrare în subordinea Consiliului Local”, a explicat Chițac.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Compania va funcționa conform Ordonanței 109 privind guvernanța corporativă. Procesul implică numirea unor administratori provizorii și a unui manager provizoriu, cu aprobarea AMEPIP.

Măsuri de securitate la Cazinoul din Constanța

„Eu vreau să dau drumul la Cazinou exact înainte de a deveni comercial. Altfel, va trebui să cheltuim din venituri, fără să avem încasări”, a explicat Chițac.

Referitor la zvonurile despre un eveniment de marcă ce ar avea loc la Cazinoul din Constanța, edilul a negat informația.

„Informația a apărut prost. Cazinoul este în subordinea mea, în momentul de față. Nimeni n-are voie să vorbească despre asta, în afară de mine”, a clarificat primarul din Constanța.

După inaugurare, Cazinoul din Constanța va beneficia de supraveghere și pază asigurate de polițiști locali, o firmă de pază angajată de primărie, precum și de un sistem de supraveghere interior și exterior.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI