Data la care ar putea fi repetate alegerile prezidențiale

Vineri dimineață, șeful AEP a vorbit despre data la care ar putea fi repetate alegerile, dacă Curtea Constituțională va decide că acestea au fost fraudate.

Joi, pe 28 noiembrie, CCR a decis, cu unanimitate de voturi, „reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României”.

Toni Greblă a mai adăugat că speră ca renumărarea voturilor să aibă loc în termenul dispus de BEC.

„Sperăm ca această acțiune, care este realizată de Birourile Electorale Județene, coordonată de Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă nu are nici o competență legală în această operațiune, să se termine cât mai repede.

Din informațiile pe care le avem, unele județe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi renumărarea voturilor și să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituțională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie și de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea președintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfășoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce privește organizarea alegerilor, desfășurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet.”, a declarat președintele AEP.

Însă, putem discuta de invalidare doar dacă „frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici”, susține Toni Greblă.

„Dacă există probe certe că ordinea a fost influențată de modul cum s-a desfășurat votarea sau cum s-au numărat voturile și poate să dispună invalidarea scrutinului din 24 noiembrie sau poate să constate că există unele diferențe, cum poate să fie și firesc, dar că acestea nu au influențat major rezultatul final și să valideze primul tur de scrutin.”, a adăugat șeful AEP.

Șeful AEP nu a cometat decizia CCR

Toni Greblă a explicat și felul în care judecătorii CCR iau decizii, fără a comenta hotărârile recente.

Judecătorii Curții Constituționale dezbat și iau decizii numai în plenul Curții Constituționale, care este format din nouă judecători. Aceștia dezbat, analizează și decid în plen, în prezența tuturor.”, a spus Toni Greblă.

„Orice părere aș exprima eu acum în spațiul public ar putea să fie apreciată ca fiind partizanat, fie de o parte, fie de alta a celor care își dispută candidaturile pentru președintele României, astfel încât nu pot decât să mă abțin de la orice comentariu cu privire la soluția pe care Curtea Constituțională o va da.

Eu însă sper ca această decizie să vină cât mai repede posibil, pentru că sunt niște operațiuni tehnice de realizat înainte de eventuala desfășurare a turului doi, pentru că trebuie tipărite buletinele de vot, trebuie transportate în țară, în toată țara, trebuie duse la primării, trebuie duse la secțiile de votare, trebuie instruiri făcute cu membrii birourilor electorale ș.a.m.d.”, a adăugat acesta.

Teoretic, Biroul Electoral Central ar trebui să renumere toate voturile până pe 1 decembrie, ora 22:00.

Autoritatea Electorală Permanentă este „tehnic” pregătită pentru organizarea alegerilor.

„Deocamdată însă nu știm cum să tipărim buletinele de vot pentru turul doi, pentru că nu este validat turul întâi.”, a mai spus Toni Greblă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News