Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, cei de la Alma Mater şi de la Spiru Haret au pichetat Parlamentul între orele 12.00 şi 14.00.
„Daţi-ne banii”, au strigat nemulţumite cadrele didactice. Pentru astăzi, sindicaliştii au stabilit o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, ca să discute problemele salariale. Profesorii susţin că dacă nu li se vor mări lefurile cu 50% începând chiar cu această lună, pe 18 noiembrie vor intra în grevă generală, iar toate şcolile vor fi închise.
În timp ce profesorii ies în stradă să ceară salarii din care să poată trăi decent, parlamentarii votează legi prin care îşi prelungesc huzurul. Pe lângă lefurile boiereşti pe care le încasează lunar, ei şi-au „tras” de la bugetul de stat, prin licitaţie, două milioane de euro. Din aceşti bani, deputaţii vor avea asigurate, tot anul viitor, transportul aerian şi cazarea în străinătate.
32,2% dintre români o duc mai rău decât anul trecut
Aproape 35% dintre români se aşteaptă la o uşoară descreştere economică până la finele anului, în timp ce 16% cred că situaţia economică se va înrăutăţi puternic, se arată într-un sondaj INSOMAR. Numărul celor care susţin că trăiesc mai rău faţă de anul trecut a ajuns în octombrie la 32,2%, în timp ce doar 22,3% dintre respondenţi au declarat că standardul lor de viaţă e mai ridicat faţă de 2007.
Senatorii ţin cu profii
Senatul a respins, ieri, ordonanţa de amânare a majorării salariilor dascălilor cu 50%, preconizată pentru aprilie 2009, urmând ca votul decisiv să îl dea deputaţii. De altfel, şi senatorii din comisiile de muncă şi învăţământ au votat respingerea actului normativ. Fără succes, de la tribuna plenului Senatului, ministrul de finanţe, Varujan Vosganian, a atras atenţia că „mărirea salariilor ar duce la inflaţie şi stagnare economică”.
În plus, Vosganian a spus că, printr-o astfel de creştere a salariilor, unii profesori universitari ar putea ajunge să aibă lefuri de două ori mai mari decât şeful statului.
Chiulangiii scapă Guvernul
Moţiunea de cenzură a PD-L a fost amânată din lipsă de cvorum, majoritatea deputaţilor preferând să meargă în campanie electorală decât să vină la muncă.
Creştere cu 28%
Guvernul a decis aseară ca salariile profesorilor să fie majorate cu 28%. „De această creştere vor beneficia, în principal, cadrele didactice cu venituri reduse”, a anunţat premierul Tăriceanu. Majorarea salarială va fi efectuată în două etape, respectiv de la 1 martie şi de la 1 septembrie 2009.