Datul cu parerea

Datul cu parerea este in Romania un sport national. De la vladica pana la opinca, tot romanul are pareri care trebuie exprimate public. Cat mai vehement argumentate. Cat mai multor persoane. Chiar daca nu se pricepe la un domeniu, chiar daca ar putea sa fie partinitor, romanul poate vorbi oricat, oricui si despre orice. Indiferent de consecinte. „Parerea mea”, vorba lui nea Nicu Vacaroiu. Pana la urma nu ar fi o catastrofa chiar atat de mare. Suntem latini, iar sangele nostru fierbinte provoaca si logoree, nu numai efuziuni erotice.
Dar cand in corul priceputilor intra si un inalt demnitar, care prin cele spuse ar putea genera interpretarea ca pozitia sa reprezinta o atitudine nationala, lucrurile se schimba. Este cazul interviului dat de Ion Iliescu ziarului israelian „HaÂÂaretz”. Nu vreau sa-l acuz pe Iliescu de fatarnicie. El a fost sincer in cele afirmate. Asa a crezut el de cuviinta sa abordeze problema Holocaustului si asa a facut-o. La fel a vorbit in trecut si despre casele nationalizate, si despre ziaristi, si despre liderii CDR, si despre Miron Cozma.
Numai ca, in problema atat de sensibila a Holocaustului si atat de dureroasa pentru poporul evreu, el ar fi trebuit sa-si cenzureze afirmatiile. Si, indiferent de resentimentele sale personale sau de tragedia suferita in copilarie, nu ar fi trebuit sa uite ca el se afla la sfarsitul unui mandat de presedinte, iar Romania de abia la inceputul unor lungi mandate intr-o societate globalizata. Parerea mea.

Urmărește-ne pe Google News