În urma sentinței, Armand şi Liliana Daneliuc trebuie să despăgubească o fostă pacientă, căreia i-au prescris în dozaj greşit un medicament puternic.

Pacienta a ajuns să ia de două ori pe zi tratamentul respectiv, în condiţiile în care ar fi trebuit să o facă de două ori pe săptămână.

Mai mult, acest caz scoate la iveală şi carenţele din sistemul farmaceutic, susține Ziarul de Iași, care precizează că farmacista la care a mers pacienta cu rețeta greșită nu a luat nicio măsură pentru a preveni consecințele. Aceasta a vândut medicamentul, deși era un dozaj toxic.

Reţeta greşită a făcut obiectul unui proces complicat, început în 2015 și soluţionat recent de judecătorii ieşeni. Sentinţa nu este definitivă.

Valeria C. a cerut daune morale de 100.000 de euro, însă judecătorii au considerat că e îndreptăţită să primească 70.000 de euro, deoarece sănătatea fizică şi psihică a femeii a fost afectată.

Cazul pacinetei Valeria C. femeii a fost analizat şi de anchetatori, care au instrumentat un dosar penal de vătămare corporală din culpă ce a fost clasat, în 2017, când procurorii au considerat că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cum a început scandalul rețetei greșite

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

La sfârșitul anului 2014, Valeria C. a mers la medicul de familie Armand Daneliuc, de la care a primit un bilet de timitere către Spitalul Clinic de Recuperare, unde a fost diagnosticată de poliartrită reumatoidă.

Medicul specialist i-a recomandat pacientei medicamentul Metotrexat, pe care ar fi trebuit să îl ia de două ori pe săptămână.

Pe 18 decembrie, Valeria C. a mers din nou la cabinetul medicului său de familie, acolo unde a primit o reţetă pentru medicamentul Metotrexat, însă în doză greşită: 10 mg x 2/zi timp de 30 de zile în loc de 2 x 10 mg/săptămână.

Cu acea reţetă, pacienta a mers la o farmacie, de unde a făcut comandă de medicament, care nu era suficient pe stoc.

Deşi dozajul de pe reţetă era unul toxic, farmacista a acceptat comanda de Metotrexat şi, peste 3 zile, i l-a oferit Valeriei C.

„Reclamanta şi-a administrat singură medicamentul respectiv, în dozajul menţionat pe reţeta emisă de pârâţi, începând cu 22.12.2018. După 5 zile de tratament, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutăţit şi a fost necesară internarea sa în spital“, se arată în motivarea sentinţei.

Femeia a fost diagnosticată cu pancitopenie, stomatită, eczemă inghinală şi interfesier suprainfectat, toate efecte secundare la Metotrexat.

A urmat o perioadă de tratament, în care pacienta a stat şi la pat, în prezent, starea sa de sănătate nefiind afectată de episodul de atunci.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Potrivit motivării instanţei, supradoza de Metotrexat nu i-a pus viaţa în pericol, însă asta doar pentru că organismul a reacţionat la supradoză, în condiţiile în care reţeta greşit prescrisă era pentru 30 de zile.

„Practic, reacţia violentă a organismului a fost ceea ce i-a salvat viaţa, din perspectiva respectivei analize a dozajelor“, au precizat judecătorii.

Cum s-au apărat cei doi în timpul procesului de la Judecătoria Iaşi

Doctorul Armand Daneliuc a spus că Valeria C. a venit la cabinet pentru transcrierea reţetei în aceeaşi zi în care a fost externată, adică pe 17 noiembrie 2014. Atunci, doctorul i-ar fi explicat despre efectele secundare ale medicamentului, ba chiar i-ar fi explicat, clar, că trebuie să ia medicamentul de două ori pe săptămână.

Tot atunci, i-a spus pacientei să vină a doua zi pentru reţetă, însă, a zis el, nu a mai auzit nimic de Valeria C. până în ianuarie 2015, când a aflat că femeia e în spital din cauza supradozei de Metotrexat.

Doctorul s-a apărat spunând că reţeta ar fi fost transcrisă greşit, însă nu de el, ci de o asistentă medicală, care i-a înmânat-o pe 18 noiembrie.

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

„Asistentele redactează reţetele pe calculator, dar numai în prezenţa doctorului, la recomandarea acestuia, la dictarea acestuia, iar ulterior doctorul o verifică. Asistenta domnului doctor Daneliuc Armând a considerat, probabil, că fiind vorba doar de transcrierea unor medicamente de pe scrisoarea medicală, se poate descurca singură. Nu şi-a imaginat, şi nici pacienta nu i-a spus că medicul din spital nu numai că nu i-a eliberat reţeta compensată, dar nici măcar nu i-a explicat pacientei cum să ia tratamentul“, se arată în întâmpinarea depusă la dosar de soţii Daneliuc.

Reporterii publicației citate au încercat să discute cu doctorul Armand Daneliuc, dar acesta nu a oferit niciun comentariu despre caz sau sentință.

În schimb, pacienta a afirmat că a avut o colaborare foarte bună cu cei doi medici înainte de acest incident.

În Statele Unite, un cuplu de asiatici dă în judecată o clinică de fertilizare, după ce o femeie a fost inseminată greșit.

Cei doi și-au dat seama de acest fapt abia când femeia a născut, după ce au observat că gemenii nu sunt asiatici, precum ei.

Citește și:
Spitalul Județean din Târgu Jiu, executat silit cu peste 2 milioane de lei pentru un caz de malpraxis. Salariile angajaților sunt plătite din rezerve

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI