„Am vrut ca aceasta să fie prima mea vizită”, a spus Cameron în timpul discuţiilor sale cu Zelenski, conform unui video publicat de preşedinţia ucraineană.

„Ceea ce vreau să spun aici este că vom continua să vă oferim sprijinul moral, diplomatic, economic, dar mai presus de toate militar, de care aveţi nevoie, nu numai anul acesta şi anul viitor, ci atât timp cât va fi fi necesar”, a spus oficialul britanic, care a preluat luni postul de ministru de externe.

Ucraina pledează pentru continuarea asistenţei masive din partea UE şi a Statelor Unite şi vrea să evite să se instaleze oboseala după doi ani de război, într-un moment în care în Occident apar voci care cer reducerea sprijinului pentru Kiev în faţa invaziei ruse.

Preşedintele Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Cameron pentru vizita sa, mai ales că atenţia puterilor occidentale nu se mai concentrează exclusiv asupra Ucrainei de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, în urmă cu mai bine de o lună.

„Vă mulţumesc că aţi venit, este foarte important. Ştiţi că lumea nu se mai concentrează pe situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina (…) din cauza crizei din Orientul Mijlociu”, a subliniat el.

Negocierile cu delegaţia britanică s-au axat pe livrările de „arme pentru linia frontului, consolidarea apărării aeriene, protejarea populaţiei noastre şi a infrastructurii critice”, a adăugat Zelenski pe Telegram.

 
 

Urmărește-ne pe Google News