David Delfin a murit în ciuda tratamentelor făcute pentru boala teribilă de care suferea. Decesul cunoscutului designer spaniol, care a câștigat mai multe premii internaționale și a câștigat și premiul național pentru design de modă din Spania, în 2016, pentru „dezvoltarea propriului univers avangardist”, a îndoliat întreaga lumea a modei.
Premierul spaniol Mariano Rajoy și-a exprimat condoleanțele pentru dispariția lui Delfin, duminică. Rajoy a scris, într-o telegramă trimisă familiei lui Delfin, că ”acesta a fost unul dintre cei mai carismatici și creativi designeri de modă din Spania”, arătând totodată că ”a lăsat o moștenire incomparabilă”, scrie pagesix.com.