Micuțul David Sticlaru, din Drăgășani, Vâlcea, a împlinit recent 6 ani. O aniversare pe care și-ar fi dorit să o petreacă jucându-se înconjurat de alți copilași de vârsta lui. Crunta boală de care suferă încă de când era doar un bebeluș – amiotrofie spinală de tip 1 -, i-a răpit nu numai bucuriile și jocurile vârstei, ci și pe aceea de a merge singur, fără sprijin, pe propriile picioare. Speranța unei vieți cât de cât normale vine din Italia, unde David trebuie să ajungă cât mai repede pentru a fi operat și tratat. Dar pentru ca visul să se poată împlini, David are nevoie de 10.000 de euro.

Avea doar cinci luni când primele semne ale bolii au început să-și lase urmele pe trupul lui David. Medicii care l-au consultat pe băiețel le-au spus părinților că e vorba de rahitism, hrănindu-le astfel speranțele într-o vindecare, fie ea și mai lentă. Soare și mare a fost tratamentul prescris.

David a fost tratat inițial de rahitism

Lunile au trecut și, când micuțul ar fi trebuit să facă primii pași ocrotit de mamă, boala și-a scos colții și mai tare și a mușcat din trupul copilului. Verdictul dat de specialiști a fost de astă-dată unul crunt: amiotrofie spinală de tip 1. Într-o clipă, lumea s-a prăbușit peste copilaș – care habar nu avea în ce coșmar avea să fie captiv -, dar și peste bieții părinți – Marius și Alexandra -, care de atunci s-au avântat într-o luptă crâncenă împotriva crudului destin.

Cinci ani în care micul erou a făcut tot ce i-a stat în putere

David – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, a crescut în cabinetele doctorilor și ale terapeuților. Spitalele au luat locul părculețelor cu tobogane și leagăne. Iar scaunul rulant a devenit parte obligatorie a unei existențe chinuite, lipsită de bucuria de a merge singur, pe propriile piciorușe. Așa s-au scurs cinci ani în care micul erou a făcut tot ce i-a stat în putere.

Operația în Italia, o
șansă uriașă pentru David

Există o speranță ca băiețelul nostru să meargă. Tratamentele din România – terapiile kineto, cele injectabile cu spinraza, cele cu oxigen, dar și masajele pe care David le face zilnic -, pot fi susținute cu intervenții de specialitate în Italia. Scolioza severă de care suferă poate fi operată la Policlinico Gaetono Martino, din orașul sicilian Messina, spital care l-a preluat când șansele de supraviețuire ale copilașului nostru erau considerabil reduse.

Alexandra Sticlaru, mama lui David:

“Trebuie însă să ajungem la medicii de acolo, care ne așteaptă o dată la patru luni, pentru recuperare, dar și pentru o complicată operație pe coloana vertebrală”, mai spune Alexandra Sticlaru, mama lui David.

David, în timpul unei de ședințe de recuperare în care învață să meargă cu ajutorul unui simulator

Copilașul învață să meargă într-un simulator

David se agață cu tărie, așa cum a făcut-o în ultimii cinci ani, de orice mână care îi este întinsă. Suportă cu stoicism toate terapiile la care este supus. E mai puternic decât durerile care îi străpung trupul firav… Acum, băiețelul de 6 ani învață să meargă cu ajutorul unor aparate speciale în care este prins și care pășesc cu el pe o bandă. Eforturi uriașe depuse pentru ca visul de a merge să devină aievea într-o zi…

Lui David îi vor fi montate plăcuțe metalice între vertebre

Însă operația de scolioză pare a fi leacul pentru boala cu care, de atâta amar de vreme, copilașul continuă să se lupte și care îl țintuiește într-un scaun cu rotile. O intervenție chirurgicală complexă, în timpul căreia specialiștii italieni de la Policlinico Gaetano Martino, din Messina, vor monta în coloana lui David, între vertebre, niște plăcuțe metalice. Apoi, îl vor băga într-un program personalizat de recuperare.

Consumabilele aparaturii medicale folosite de copilaș sunt extrem de costisitoare

Dar pentru a putea ajunge în Italia, băiețelul are nevoie de 10.000 de euro. Și nu pentru intervenția chirurgicală de îndreptare a scoliozei, pentru că părinții lui au obținut documentele necesare cerute de casa de asigurări de sănătate din “Cizmă”. Ci pentru terapiile de recuperare postoperatorii, pentru anumite părți componente ale aparaturii medicale pe care o folosește (masca aparatului de respirat, furtunuri, filtre) care trebuie înlocuite periodic, dar și pentru tot felul de investigații, transport și cazare pentru un an.

“Fără acei 10.000 de euro, ne uităm la copilașul nostru cum se chinuie în căruț”

“O dată la patru luni trebuie să mergem în Italia, la recuperare. Anul acesta ne-a ținut pe loc pandemia, dar și lipsa banilor. Medicii de acolo (n.r. de la Policlinico Gaetano Martino) ne așteaptă, dar nu avem cum să ajungem. Suntem obligați, fără acei 10.000 de euro, să ne uităm la copilașul nostru cum se chinuie în căruț…

Nu putem să ajungem la operație…Nu putem să mergem la recuperare și timpul trece… În România, specialiștii fac tot ce pot, dar David tot nu merge… De aceea îi rugăm pe toți oamenii cu suflet să ne fie alături, să ne ajute să strângem acei 10.000 de euro care pot schimba cursul vieții copilașului nostru!”, este apelul disperat al mamei lui David.

Cei care doresc să îl ajute pe David o pot face donând 2 euro prin SMS
la numărul 8828 cu textul «DAVID».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News