David Popovici, 18 ani, este sportivul român al prezentului, înotătorul având o ascensiune fulminantă. Chiar dacă succesul sportiv, impresionant deja, este dublat de cel financiar, fiind tot mai căutat de diverse companii pentru contracte de sponsorizare, tânărul nu lasă școala deoparte.
O zi normală, de dimineața până seara
Noul star al înotului mondial a intrat deja în febra pregătirilor pentru examenul de Bac și a povestit cu ocazia oficializării unui parteneriat de imagine cu o bancă internațională cum își împarte ziua.
„O zi din prezent… Sală, de la ora 6.30, după care un antrenament de înot, de la ora 8.00. Apoi, mă duc la școală. Urmează un antrenament de la ora 16.00, tot în apă. Urmează crioterapie, o metodă de recuperare. Ziua mea se încheie la ora 19.00, având o mică pauză între școală și al doilea antrenament. Câteodată, în acea pauză am meditații. Tocmai am învățat despre «Moromeții» (n.red. – romanul lui Marin Preda), am terminat de fapt lecțiile despre «Moromeții»”, a spus tânărul.
„Trebuie să mă pregătesc și pentru Bacalaureat, un examen pe care îl iau în serios. Este important să-mi împart atenția în mai multe direcții principale, importante pentru mine. Asta înseamnă și studiul pentru școală”, a completat acesta.
„Pentru disciplină a trebuit să muncesc”
Românul a fost desemnat cel mai bun înotător din Europa și din lume în anul 2022, an în care a obținut 14 medalii la competițiile internaționale.
„M-am născut mai competitiv decât alții, dar pentru disciplină a trebuit să muncesc. A pornit de la toate zilele în care m-am trezit la 5-6 dimineața, părinții mei trezindu-se și mai devreme ca să facă de mâncare. A început de la ore stricte de antrenament, foarte grele. Este important să nu cad într-o extremă și am descoperit asta de curând”, a explicat sportivul.
„Disciplina este importantă, dar nu cu orice preț. Nu ai cum să ai succes într-un domeniu, cu atât mai mult în sport, dacă nu ai și o viață echilibrată în afara terenului, bazinului sau sălii. De aceea încerc să mă concentrez pe sport, studii, familie, relații sociale”, a mai spus el.
Nu vrea să știe cât câștigă
Noul puști-minune al înotul mondial a spus că nu este interesat în acest moment de câți bani produce din performanțele sale. „Eu nu vreau să știu câți bani câștig pe lună. Nu vreau să știu ce bonusuri primesc și ce premii obțin din înot pentru a nu fi influențat. Mă gândesc că odată ce voi ști mi s-ar urca la cap. Din acest motiv aleg să nu știu, dar am oameni de încredere care se ocupă. Fiind adult, la un moment dat o să mă ocup și eu de asta, dar o iau pas cu pas”, a conchis Popovici.