Intrat pe tabloul principal al turneului de la Shanghai gratie unei invitatii primite de la organizatori, americanul Andre Agassi a fost eliminat in chiar primul tur. Fostul lider al clasamentului mondial ATP a fost intrecut cu scorul de 7-6, 7-5 de georgianul Irakli Labadze, nimeni altul decat castigatorul challenger-ului de 25.000 de dolari organizat la Bucuresti, in luna aprilie, de Dinu Pescariu.
Trecand peste insucces, Agassi (cu o inaltime de 1,80 metri) a gasit timp sa se fotografieze alaturi de vedeta baschetului chinez, Yao Ming. Acesta este, la cei 2,20 metri ai sai, cel mai inalt practicant al sportului cu mingea la cos din China si evolueaza la formatia locala Shanghai Sharks, fiind dorit de multe echipe din NBA.