„Am cheltuit până acum vreo 6.000 de euro, în condițiile în care trebuia să rezolv problema asta cu un pix și o hârtie – o petiție. Am făcut zeci de petiții. Degeaba. Nu mai vorbesc de umilințele trăite din partea lui Negoiță și a funcționarilor publici. Mi s-a reproșat că scopul meu în viață e să demolez biserici”, povestește pentru Libertatea Răzvan Eftene, 45 de ani. 

Totul a început în iunie 2016, când bărbatul a reclamat la Poliția Locală existența unor construcții ilegale, unele dintre ele lipite de peretele exterior al apartamentului în care locuia. Între care și o capelă mortuară.

Nu poți să stai cu mortul la geam. Plus că nimeni nu vrea să-mi cumpere casa când vede așa ceva.  

Răzvan Eftene:

„În 2011, preotul paroh Daniel Goga a anexat terenul domeniului public al statului și spațiul verde al blocului P20bis”, susține Eftene.

Imagine din 2009, înainte ca parohia să se extindă și pe spațiul verde

Cum s-a ajuns aici?

În 1996, Consiliul Local al Municipiului București a hotărât darea în folosință gratuită a unei suprafețe de teren de 1.045 mp către Arhiepiscopia Bucureștiului pentru construirea unei biserici ortodoxe. Terenul, aflat pe strada Aleea Ciucea colț cu strada Jean Steriadi din Titan, sectorul 3, se află în proprietatea privată a Capitalei. 

Cu un an înainte, în 1995, tot Consiliul Local eliberase un certificat de urbanism. Acesta prevedea ca lăcașul de cult să fie amplasat la minimum 10 metri de blocul P20 din strada Aleea Ciucea. 

Pe 1 aprilie 1997, au început lucrările la ceea ce astăzi este cunoscută drept Parohia Sf. Antonie cel Mare. Construcția din lemn, în stil maramureșean, a fost inaugurată în septembrie 2004.

Parohia Sfântul Antonie cel Mare este construită din lemn

Capela din spațiul verde

Pe lângă biserică însă au fost ridicate și alte anexe. În 2015, pe site-ul parohiei se anunța intenția de a mai construi „un obiectiv social și o capelă mortuară”. Aceasta din urmă a fost finalizată în 2016. 

Capela mortuară a fost construită pe spațiul verde al blocului

Atunci a început și lupta cetățeanului Răzvan Eftene cu autoritățile statului. 

Pentru a face loc noilor construcții, biserica s-a folosit de tot spațiul din jur, încălcând regulile din certificatul de urbanism. Cei 10 metri – distanța ce trebuia lăsată între biserică și bloc – s-au „topit”. O arată și imaginile surprinse de reporterii Libertatea. Acum, capela mortuară este amplasată chiar lângă blocul P20bis, unde înainte erau mai mulți pomi.

Așa arată acum: mai multe conctrucții ridicate fără autorizație între anii 1997 și 2016

Negoiță a emis autorizația de demolare în 2017

După primul control al poliției, din 2016, parohia a fost amendată cu 1.000 de lei, iar Primăria Sectorului 3 a dispus intrarea în legalitate a construcțiilor respective și emite un certificat de urbanism pentru anexe.

Primarul Robert Negoiță a primit, în august 2020, din partea Patriarhiei Române Ordinul Sfinților Împărați Constantin și Elena, pentru sprijin administrativ. Foto: Facebook Robert Negoita

Pe 5 mai 2017, Direcția Inspecție și Control, Biroul Disciplina în Construcții, a solicitat primăriei să nu emită o autorizație de construcție, ci una de demolare a construcțiilor neautorizate.

Documentul consultat de Libertatea atestă că unele anexe sunt amplasate pe spațiul verde din jurul blocului P20bis. 

În mai 2017, după nenumărate demersuri, Eftene a primit o veste bună: Primăria Sectorului 3, prin Robert Negoiță, a dat o dispoziție de demolare a construcțiilor neautorizate, șase la număr. 

Extras din dispoziția de demolare a primarului Robert Negoiță din 2017

Dar nu se întâmplă nimic

Însă acea dispoziție nu a fost niciodată pusă în practică. „Deși ilegalitățile sunt cât se poate de clare, autoritățile publice locale nu au luat până la această dată nicio măsură legală față de cele precizate. Din contră, au făcut și fac în continuare tot posibilul să salveze de la demolare toate aceste construcții. Primăria de sector, la ordinele primarului Negoiță, refuză să pună în aplicare acea dispoziție de demolare, care e perfect valabilă”, se plânge cetățeanul.

Sunt creștin ortodox, dar nu are nimic în comun credința în Dumnezeu cu ce fac acești șarlatani. Îmi permit să spun acest lucru, pentru că în cei peste șase ani, de când mă lupt cu ei, am ajuns să-i cunosc extrem de bine.

Răzvan Eftene:

Construcțiile nu au fost demolate

Parohia a intentat mai multe procese primăriei

În 2017, pentru cetățeanul Eftene a început și saga proceselor, cele mai multe dintre ele deschise de reprezentanții bisericii împotriva Primăriei Sector 3. Aceștia au cerut în repetate rânduri anularea și suspendarea dispoziției de demolare, precum și obținerea autorizației pentru toate construcțiile ilegale. 

Au pierdut pe linie, cu o singură excepție – o victorie în august 2020 la Tribunalul București, decizie care a fost, în iunie 2021, casată printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel. 

În prezent, mai există doar un proces, în care sunt conexate două dosare, din 2017 și 2019, prin care Parohia Sfântul Antonie cere autorizarea construcțiilor, respectiv suspendarea și anularea deciziei de demolare. Se așteaptă în pronunțare pe 31 octombrie, iar biserica poate face recurs. În acest proces, Eftene are calitate de intervenient secundar în favoarea primăriei.

Parohia Sfântul Antonie

De supărare, a plecat din țară

După ce Tribunalul București a dat decizia favorabilă parohiei, în 2020, Răzvan Eftene a fost atât de dezamăgit încât a luat o hotărâre radicală. Și-a luat soția și cei doi copii și s-a mutat în Elveția. Chiar dacă a fost nevoit să o ia de la zero, spune că nu mai suporta situația. 

„Eu aveam tot ce-mi doream în România, nu aveam niciun motiv să plec. Dar am plecat pentru copii și de frică, mi-era teamă că mă apucă vreo criză de nervi și cine știe ce fac. Am fost și încă sunt extrem de supărat, dezamăgit și revoltat. Consider acea decizie abuzivă și ilegală. M-am consumat foarte mult, m-am îmbolnăvit din cauza stresului. N-am mai putut și am plecat din țară. Dar nu renunț, sunt hotărât să merg până în pânzele albe, ajung și la CEDO, dacă e nevoie”.

Negocieri cu autoritățile

Răzvan Eftene spune și că în toți acești ani autoritățile au încercat în mai multe rânduri să-l convingă să lase de la el în avantajul bisericii. În 2018, a fost invitat în biroul primarului Negoiță, alături de reprezentanții Bisericii, ai Arhiepiscopiei, de viceprimar și directoarea Serviciului Control Disciplină în Construcţii din cadrul primăriei de sector. 

„Mi s-a propus să fiu de acord să demoleze cât mai puțin din acele construcții ilegale. Am zis să cad la pace, să nu mai stau prin tribunale, să pot să-mi vând și eu casa liniștit sau să pot să locuiesc alături de familie. Nu poți să stai cu mortul la geam. Plus că nimeni nu vrea să-mi cumpere casa când vede așa ceva”.

A primit promisiuni de la primarul Negoiță că într-o săptămână se va începe procedura de demolare. „Dar, din păcate, s-a sistat tot, pentru că n-au fost de acord mai-marii BOR, Preafericitul Daniel și numărul 2, Timotei Prahoveanu”. 

„Mi s-a propus să fiu de acord să demoleze cât mai puțin din acele construcții ilegale”, spune cetățeanul

Funcționarii recunosc ilegalitatea

În iulie 2019, a fost din nou invitat la o ședință, de această dată la sediul Direcției Generale a Poliției Locale (DGPL) Sector 3. Au fost prezenți directorul DGPL Amalia Ciulinaru, directorul Direcției Administrarea Domeniului Public (DADP) Florin Manea, preotul Nicolae Gavrilă, un polițist local și avocatul bisericii.

Din înregistrările audio ale acelei ședințe, consultate de Libertatea, atât directoarea DGPL, cât și directorul DADP admit că anexele sunt construite ilegal și spun că riscă să fie acuzați de abuz în serviciu dacă nu aplică dispoziția de demolare. 

Amalia Ciulinaru, director Poliția Locală: Uitându-mă pe dosar, nu am găsit un document care să împiedice desființarea. Hai să stabilim odată pentru totdeauna: desființăm toate construcțiile care fac obiectul dispoziției de desființare sau admiteți să desființăm doar…
Răzvan Eftene: Nu, nu, desființăm tot. Eu nu mai pot să negociez absolut nimic.

Amalia Ciulinaru, director Poliția Locală: Nu cedați?
Răzvan Eftene: Nu cedez, pentru că am făcut demersuri legale, există plângeri penale la Parchet, există deja proces deschis de mine primăriei pentru a aplica…

Amalia Ciulinaru, director Poliția Locală: (…) Credeți-mă că am făcut tot ce mi-a stat în putere să salvez subiectul. Domnul Eftene mi-e martor. (…) Ce trebuie să facem noi? Să ne ducem la DNA și la Parchet să riscăm un abuz în serviciu toți ca să salvăm niște construcții neautorizate…
Avocatul bisericii: Dar nu sunt neautorizate, sunt în curs de autorizare…

Amalia Ciulinaru, director Poliția Locală: N-avem variante, eu am sperat că ne putem înțelege, că domnul Eftene va ceda ceva, că Patriarhia va ceda ceva și în felul ăsta că vom reuși…Haideți să nu transmitem mesaje eronate. Primăria Sectorului 3 nu va desființa o biserică! Primăria Sectorului 3 va desființa niște construcții neautorizate!
Florin Manea, directorul DADP: Eu n-am de gând să-mi risc libertatea, este abuz în serviciu! Arătați-mi un singur document prin care eu trebuie să opresc această desființare. Până săptămâna viitoare, fie vi le desființați singuri de bunăvoie, fie ne vedem acolo cu buldozerul. Eu trebuie să-mi fac treaba. Eu nu-mi asum niciun risc. Ați făcut și niște amenințări. 

Preotul a refuzat accesul autorităților care au venit să demoleze

Prima tentativă de demolare a avut loc pe 30 septembrie 2021, conform unui răspuns primit de Eftene de la Direcția Administrarea Domeniului Public. Inspectorii DADP, împreună cu o firmă de demolări și cu polițiști locali s-au deplasat la Parohia Sf. Antonie cel Mare, însă preotul nu le-a permis accesul. 

Eu nu sunt un Don Quijote, n-am vrut să mă iau la trântă cu morile de vânt. Am negociat cu ei ca la piață. Dar n-am găsit nicio cale de înțelegere nici cu primarul, nici cu popii, nici cu Arhiepiscopia.

Răzvan Eftene:

Preotul nu le-a permis accesul pentru demolare

Cum a motivat Negoiță amânarea demolării

Libertatea a solicitat un punct de vedere de la primarul Robert Negoiță, însă până la ora publicării acestui articol nu a răspuns solicitărilor ziarului. Biroul de presă al primăriei a precizat că redacția va primi un răspuns în termen de 30 de zile. 

Primarul Sectorului 3 și-a spus totuși părerea pe subiect într-o ședință a Consiliului Local din ianuarie 2020, când un membru USR l-a chestionat cu privire la amânarea punerii în aplicare a dispoziției pe care chiar el a dat-o. 

„Pot să vă spun o chestie de experiență personală, una cât se poate de tristă, în care pe o hotărâre judecătorească, decizie irevocabilă, a trebuit să demolăm o anexă, iar noaptea proprietarul s-a spânzurat și mi-a lăsat mie bilet. Asta cu se ceartă între ei și noi trebuie să ne băgăm acolo să-i împăcăm, credeți-mă că ne pune în niște situații foarte, foarte delicate. Iar asta cu demolarea unei biserici… Poate îmi dați dv. ceva în scris, opțiunea dv. de a demola o biserică. Poate că o dați din partea partidului”, a fost răspunsul lui Negoiță. 

Contactat de Libertatea, Nicolae Gavrilă, care este din februarie 2017 preotul paroh al Bisericii Sfântul Antonie, a cerut înainte de a oferi declarații să se consulte cu superiorii și cu avocații. Ulterior, părintele a revenit, precizând că nu va face niciun comentariu, întrucât toate dosarele sunt publice.

Urmărește-ne pe Google News