„Trebuie să devină o obișnuință distanțarea fizică, purtatul măștilor, spălatul pe mâini, atunci vom putea intra într-un ritm care să nu ducă la exacerbări ale transmiterii infectării și să ajungem la o situație relativ normală, educațional, economic, altfel, toate discuțiile despre capacitatea sistemului de sănătate nu mai sunt de actualitate, pentru că sănătatea e susținută de capacitatea economică.

Asta până când apare un vaccin, când boala poate fi învinsă”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.

Specialistul a explicat diferența
între modalitățile de luptă împotriva coronavirusului: prin
tratament și viitorul vaccin.

„Tratamentul aduce mari speranțe celor care sunt bolnavi, dar un vaccin contribuie la întreruperea transmiterii. Dacă ajungem la 70 – 80% populație imunizată, prin boală și apoi prin vaccinare, atunci putem opri transmiterea și să ne întoarcem la viața de dinainte. Dar asta nu cred că se va întâmpla mai devreme de jumătatea anului viitor”, este previziunea lui Alexandru Rafila.

Urmărește-ne pe Google News