Începând de astăzi, în următoarele şase luni orice proprietar de locuinţă este obligat să încheie o poliţă obligatorie, în caz că nu are alta facultativă, sau după expirarea acesteia. Preţurile sunt între 10 şi 20 de euro, în funcţie de locuinţă, iar valoare asigurată este între 10 şi 20.000 de euro. Poliţa acoperă efectele cutremurelor, inundaţiilor sau alunecărilor de teren.

Cei care nu vor încheia o asigurare obligatorie în aceste şase luni, vor putea fi sancţionaţi de primării cu amenzi între 100 şi 500 de lei, mai mari decât valorile poliţelor.

Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptată în noiembrie 2008 şi în septembrie 2009 a fost constituit un Pool din 13 firme asiguratoare.

Marius Bulugea, preşedintele – director general la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, speră ca până pe 15 ianuarie să fie încheiate 1.000.000 de asigurări.

 
 

Urmărește-ne pe Google News