„A intrat în curtea unui imobil de vreo două ori, dar fără să atace pe cineva. Am fost anunțați de jandarmi și am trimis imediat angajații noștri în zonă. Este același urs care a fost văzut și duminică în această zonă. Mai mulți angajați ai Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt se află la fața locului și încearcă să-l prindă. Deocamdată a fost îndepărtat, dar cred că se va întoarce. Proprietarul imobilului are găini în curte și alte animale și cred că vine după miros. Vreau să vă spun că vor ieși din ce în ce mai mulți urși din pădure, în perioada următoare, pentru că nu s-au mai făcut recoltări, ursul fiind un animal protejat. Numărul urșilor este de patru ori mai mare decât cel normal. La nivelul întregului fond cinegetic din jurul Brașovului și Predeal, fără Poiana Brașov, numărul urșilor a ajuns la 70, enorm. Este o situație destul de complicată pentru care trebuie o decizie guvernamentală”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu.
“Pentru ursul care a apărut în aceste zile în cartierul Schei va solicita Ministerului Mediului relocarea acestuia sau transferul în Sanctuarul de la Zărnești, dar se impune din partea Ministerului Mediului aprobarea unei recoltări, pentru că în ultima perioadă urșii s-au înmulțit foarte mult, iar situații ca cea de miercuri vor mai apărea”, a adăugat sursa citată.
La începutul acestei luni, o ursoaică mare, cu pui, a băgat spaima în localnicii din Cheia, județul Prahova.
Cum spuneam, animalele sălbatice au intrat în ultimele zile în gospodării și pensiuni, unde au mâncat mai multe animale din ograde.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro