Gestul său face parte dintr-o campanie de prevenire a oboselii la volan, inițiată de Prefectura Vaslui și Serviciul Poliției Rutiere.

Surpriză mare pentru șoferii care au trecut încă de la primele ore ale dimineții de luni prin punctul de control trafic de la Crasna, județul Vaslui, de la intersecția drumurilor E 581 cu DN 24.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Opriți în trafic de către polițiți, conducătorii auto s-au trezit că le este oferită o cafea de către prefectul de Vaslui prin geamul coborât al mașinii.

După verificarea documentelor, agenții de la Rutieră și reprezentantul guvernului în teritoriu le-au explicat  conducătorilor auto că este vorba despre o campanie de prevenire împotriva oboselii la volan.

„Vom mai iniția asemenea campanii menite să atragă atenția celor aflați la volan cât de important este să fii odihnit înainte de a pleca la drum. Mă bucur că mesajul a fost înțeles de cei opriți în trafic, considerând utile asemenea campanii”, a declarat prefectul Eduard Popica.

Acțiunea desfășurată de prefectul Eduard Popica și Serviciul Poliției Rutiere Vaslui este o premieră în județ.

Citește și:

VIDEO | Ultimul meşter croitor al Serviciilor Secrete: „Au trecut 30 de ani de când am instruit un ucenic”

O româncă adoptată în Suedia în urmă cu peste 20 de ani și-a căutat cu disperare mama și frații. Primarul i-a dat vestea cea mare pe Facebook

Imagini șocante! Accidentul din Vrancea, soldat cu patru morți, surprins de camera de la bordul unei mașini – VIDEO

 

Urmărește-ne pe Google News