Omul de afaceri slovac Marian Kocner este acuzat de procurori că a ordonat asasinarea jurnalistului și a iubitei acestuia. Dintr-un document de 93 de pagini publicat de presa din Slovacia rezultă că omul de afaceri nu a găsit ”nimic compromiţător” cu care să-l poată discredita pe jurnalist, ceea ce l-a făcut ”să decidă să scape de el fizic şi să prevină astfel alte dezvăluiri despre activităţile sale”.

Alte patru persoane sunt acuzate de participare la acest asasinat, între care un bărbat care a ales să coopereze cu anchetatorii în baza unei înţelegeri făcute cu aceştia, scrie Agerpres citând AFP.

Din același document rezultă că Marian Kocner a încercat să
obţină favoruri de la judecători, după ce au analizat un schimb de mii de mesaje
ale acestuia cu oficiali guvernamentali importanţi, între care şi secretarul de
stat pentru justiţie Monika Jankovska.

Jan Kuciak realizase anchete asupra activităţilor dezvoltatorului imobiliar Marian Kocner. El a fost ucis în 2018, împreună cu logodnica sa, Martina Kusnirova, la domiciliul său situat la aproximativ 60 km de Bratislava, într-o execuţie în stil mafiot.

 Asasinarea sa a declanşat ample manifestaţii de protest care l-au forţat pe premierul Robert Fico să demisioneze şi au favorizat alegerea unei avocate anticorupţie, Zuzana Caputova, la preşedinţia Slovaciei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News