De asemenea, se arată că activitatea desfăşurată de inculpaţii din acest dosar reprezintă, „fără echivoc, un caz de corupţie la cel mai înalt nivel”, întrucât era Năstase „unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai clasei politice româneşti, preşedinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcţie la acel moment şi candidat cotat cu şanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român”.

Totodată, instanţa arată că, în acest caz, nu a fost vorba despre o simplă finanţare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziţia lui Năstase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestuia.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News