Primul atac a avut loc în Centrul Vechi, acolo unde un tânăr a fost înjunghiat de şapte ori. Victima se află acum la spital, în stare gravă, iar poliţiştii oferă o recompensă generoasă celor care dau infirmaţii despre agresor. Unul dintre anchetatorii care se ocupă de acest caz a povestit, pentru ziarul Ring, de la ce a pornit, de fapt, această tragedie.
„Tentativa de omor din Centrul Vechi a pornit de la trei fete, acestea acuzând victima – un bărbat care, la un moment dat, a fost înjunghiat – că s-ar fi uitat insistent la ele. Victima mai era cu doi prieteni, în timp ce fetele erau însoţite de doi băieţi. Cum li s-o fi părut fetelor că unul dintre cei trei băieţi din faţă s-ar fi întors şi s-ar fi uitat insistent la ele… Ele au început să vocifereze. Victima şi însoţitorii şi-au cerut scuze, au zis că au venit să se distreze şi că le lasă în pace. În schimb, autorul, care avea şi un cuţit asupra lui, a simţit că e momentul să-şi arate muşchii în faţa fetelor. Şi îi tot ameninţa pe cei trei, spunându-le: «Vă tai, vă fac, vă dreg!…». Şi n-a trecut mult până când şi-a pus în practică ameninţările. Prima dată a lovit victima cu genunchiul în zona abdomenului, apoi a scos cuţitul şi a început să aplice mai multe lovituri. Victima, cu intervenţia celor doi prieteni, a reuşit să scape pentru moment. S-a retras lângă vitrina unui magazin din zonă, dar autorul l-a atacat din nou şi i-a mai aplicat nişte lovituri de cuţit, moment în care a venit şi prietenul autorului, care i-a aplicat şi el victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. Una dintre loviturile de cuţit a fost gravă, cu evisceraţie. Au fost minimum şapte lovituri, toate în zona toracică. Se pare că sunt atinse şi unele organe, inclusiv colonul. (…) La scena acesta au asistat numeroase persoane, inclusiv cele trei fete de la care a pornit incidentul. Acestea ne interesează pe noi cel mai mult. Ele trebuie să vină să spună ce s-a întâmplat, pentru că, altfel, se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de nedenunţare”, a spus anchetatorul.
Al doilea atac sângeros a avut loc duminică dimineaţa, la ieşirea de la metroul Eroii Revoluţiei. Un bărbat de 50 de ani a fost înjunghiat mortal, criminalul fiind deja prins şi anchetat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News