- Deși un procedeu neobișnuit, primul-ministru are acoperirea legală pentru acest demers, notează BBC, care detaliază ce se întâmplă acum pe scena politică din Regat.
Formal, decizia suspendării este luată de către regină, dar suspendarea Parlamentului este decisă la cererea șefului Guvernului, iar tradiția în sistemul politic britanic impune monarhului să dea curs solicitării.
De obicei, acest lucru se întâmplă în fiecare an și consemnează intrarea Parlamentului în vacanță până la începerea unei noi sesiuni, astfel că primului-ministru nu i se poate imputa că încalcă legea respectând o procedură parlamentară.
De data asta însă, parlamentarii care trebuiau să aibă o vacanță de numai trei săptămâni au fost trimiși într-o vacanță forțată de cinci săptămâni, până pe 14 octombrie când a fost programat tradiționalul discurs al suveranului în fața Parlamentului.
Singurul lucru care le stă la îndemână parlamentarilor pentru a bloca un Brexit pe placul premierului este ca săptămâna viitoare să inițieze un vot de neîncredere la adresa cabinetului lui Boris Johnson care, dacă va fi adoptat, va duce la alegeri anticipate.
Potrivit unui calendar prezentat de CNN, în cazul suspendării, parlamentarii se întorc la muncă de pe 3 septembrie până pe 10 septembrie, dată la care vor trebuie să părăsească Parlamentul.
Pe 14 octombrie, se adună din nou să o asculte în plen pe regina Elisabeta a II-a, cu numai trei zile înaintea Consiliului European în care liderii UE vor stabili exact în ce condiții va avea loc Brexitul.
este data la care este programat Brexitul
Din perioada în care Parlamentul se va afla în sesiune, alte nouă zile nu sunt lucrătoare.
Prin restrângerea activității Parlamentului, acesta nu va mai avea timpul necesar să adopte o legislație prin care să smulgă frâiele Brexitului din mâinele lui Boris Johnson.
Suspendarea sau prorogarea, cum este denumită oficial, a fost folosită în mod excepțional și cu alte ocazii.
Una dintre ele a fost suspendarea din 1629 când regele Charles I a trimis Parlamentul timp de 11 de ani, când i s-a refuzat impunerea de noi taxe. Deznodământul a fost izbucnirea Revoluției din 1642 care a dus la decapitarea regelui.