Comentează- Una dintre explicații stă în ceea ce dr. psiholog Raluca Zaharie Anton numește capacitatea rețelelor sociale de a funcționa ”pe bază de teorie personală”. Ele nu încurajează teoriile științifice probate, ci părerile, ca să creeze spectaculosul și frenezia. Când lovește însă o pandemie, acest algoritm se dovedește o piedică în calea gândirii raționale.
Societatea românească participă în acest moment într-un fel de experiment de fizică cuantică fără precedent.
Suntem în paradoxul filozofic dat de dualitatea particulă-undă a luminii sau principiul incertitudinii al lui Werner Heisenberg – una dintre consecințele căreia spune că perechi de particule pot apărea de nicăieri și dispărea la fel de bine.
În așteptarea morților adunați cu buldozerul
De data aceasta, nu laureații Premiului Nobel sunt responsabili pentru această cercetare, ci miile de ”experți” de pe rețelele de socializare, care socotesc că pandemia coronavirus nu mai este un pericol.
Ca și cum COVID-19 a apărut de nicăieri și acum a dispărut în eter, ca particulele subatomice sfioase ale lui Heisenberg, care refuză să indice ora exactă dacă te-ai uitat la ele.
“Matematica fricii. Ţine-i înspăimântaţi şi vinde-le botniţe. O să ajungem să fim obligaţi să ne cumpărăm, fiecare, câte un apartament, în cazul în care ne îmbolnăvim, să avem unde să ne izolăm. Totul pentru bunăstarea lui Arafat. Refuz să mai umplu buzunarele marilor retaileri, abţinându-mă, pe cât posibil, de la cumpărăturile săptămânale”, a scris Cheloo de la Paraziții într-o postare pe Facebook pe care a încheiat-o cu un PS memorabil.
P.S. O să cred în virusul vedetă doar în momentul în care morţii vor fi adunaţi din şanţuri cu buldozerele. Deocamdată, doar banii se adună în conturile cui trebuie.
Cheloo, interpret:
Deși majoritatea oamenilor care împărtășesc aceste opinii nu sunt nici pe departe la fel de șocanți în exprimare, acest curent de gândire este înfricoșător de răspândit. Oamenii care gândesc așa au argumente și sunt rezonabili pe foarte multe alte paliere ale vieții lor. Sunt semenii noștri.
Când vine însă vorba despre pandemie, concluzia tranșantă este aceeași: “ne-au păcălit să-și servească interesele meschine, dar noi știm că este totul o făcătură.”
Există și doctori care rostogolesc aceeași teorie
Uitați-vă în jur, sunt șanse mari să aveți cel puțin o cunoștință care împărtășește astfel de concluzii tranșante!
Iar ele sunt susținute de oameni de pe toate palierele socio-economice din țară, de la frizeri și taximetriști la ingineri și doctori. Da, chiar și doctori de la care cu toții aveam mai multe pretenții, unii dintre ei mergând așa de departe, încât se fălesc cu ignoranța lor pe platourile televiziunilor.
De ce semenii noștri aleg negarea când sunt puși față în față cu realitatea medicală și științifică a pandemiei?
30.000 de articole și o teorie fermă a complotului
După o estimare, numărul de articole despre COVID-19 publicate în literatura științifică din ianuarie până acum a ajuns la peste 30.000, cu o rată de dublare la fiecare 20 de zile. Niciodată nu a fost un patogen studiat mai intens ca SARS-CoV-2, coronavirusul responsabil pentru pandemia COVID-19.
Cu toate acestea, mulți au luat calea negaționismului, în diverse forme de severitate, de la negarea totală a existenței virusului la minimizarea spre derizoriu (“e doar o răceală”, “nu sunt cazuri, ăia sunt plătiți”).
Unii dintre cititori s-ar putea să eticheteze astfel de declarații și pe emitenții lor drept ignorante și de neconceput – dar ar fi greșit.
Astfel de reacții nu sunt singulare în istorie când societățile au fost puse la încercare de factori de stres imenși și nu sunt nici neapărat imprevizibile. Există motivații pentru o astfel de reacție.
Unii minimizează, alții maximizează riscurile.
În primul rând, minții îi este foarte greu să creadă în ceva ce nu vede cu ochii proprii. În al doilea rând, în orice context de viață cu conotații negative, oamenii se împart ca mecanisme de coping pe curba lui Gauss. Astfel, vor fi cei care sunt megapanicați și ultrastresați la un capăt al curbei, iar la celălalt sunt cei care nu cred deloc în ceea ce se întamplă.
Dr. Raluca Zaharie Anton, psiholog clinician și psihoterapeut specialist:
”Astfel, într-o situație atipică de viață, apărută brusc, pe care nu chiar vedem marea majoritate dintre noi și, mai mult, gravitatea situației marșeaza între ”poți să fii asimptomatic și să nu știi că ai boala” la ”poți să mori” (deci cu foarte multă incertitudine implicată), oamenii au tendința să facă ceea ce au făcut și în alte contexte de viață, cel mai probabil, să minimizeze (unii dintre ei să maximizeze) riscurile și impactul fenomenului”, spune psihologul, pentru Libertatea.
Specialiștii nu ne garantează viața, noi suntem responsabili pentru ea
Evident că nu există certitudini. Însă, între cele două extreme, putem alege un mod de reacție responsabil, dar nu care să ne paralizeze de teamă.
“Chiar dacă sună clișeic, dar ca la orice lucru în viața asta care este nou, plin de incertitudini și fără moment în care s-ar putea încheia ceea ce se întâmplă, sănătos este să respectăm niște recomandări oferite de specialiști în domeniu, fără să cădem în extrema izolării sau luării în derâdere. În acest context, chiar dacă ne îmbolnăvim, chiar dacă nu, noi știm că am făcut tot ce a ținut de noi pentru a ne păstra în siguranță atât pe noi înșine, cât și pe cei din jur”, crede Raluca Anton.
De ce este astfel de comportament atât de radical, totuși?
Pare straniu, până la urmă, în situații medicale individuale, fiecare dintre noi alegem să avem încredere în diagnosticul și tratamentul prescrise de medici. În primul rând, este vorba de sănătatea noastră la mijloc, iar majoritatea persoanelor înțeleg că este foarte riscant să nege realitatea ‘oficială.
Ce funcționează când călătorim cu avionul nu funcționează când cântărim riscul de contaminare
În același fel, ne urcăm într-un avion având încredere că nu o să se prăbușească pentru că știința a avut mai bine de un secol șansa să perfecționeze aparate de zbor sigure care nu sunt doborâte de gravitație ca o grămadă de fiare aruncate de la etaj. Iată totuși că astfel de deducții rezonabile zboară pe fereastră în cazul pandemiei.
Cum răspunde psihologul? De ce nu mai acceptăm expertiza științifică pe care, în cazul avioanelor, o acceptăm?
“Cel mai probabil, pentru că pandemia este o realitate care nu se petrece în jurul nostru. Pentru mulți, e ca și cum am începe o discuție despre faptul că în state din Africa sunt copii care mor de sete sau de boli care la noi nu mai există de o groază de vreme”
În plus, mai e ceva care ne împinge să ne manifestăm contra.
De foarte multe ori, a fi împotriva unui curent poate să atragă destul de multă atenție și, pentru anumite persoane, nu contează dacă atenția este negativă sau pozitivă, ci important este că ea există.
Dr. Raluca Zaharie Anton, psiholog clinician și psihoterapeut specialist:
Multele fețe ale negării în societate
În cartea sa, States of Denial, Stanley Cohen încearcă să clădească o priveliște de ansamblu asupra conceptului negaționismului dintr-o perspectivă sociologică. Cohen susține că multe instanțe de încălcări ale dreptului omului și felul în care oamenii asistă la suferința și atrocitățile celor din jur pot fi explicate de paradoxul negaționismului.
Societăți întregi sunt bazate pe forme de cruzime, discriminare, represiune sau excludere care sunt ”știute”, dar niciodată recunoscute deschis.
Sociologul Stanley Cohen:
Știi și nu știi, în același timp
Este un paradox, continuă Cohen, pentru că negarea, în astfel de instanțe, este parțială, având în vedere că sociologul o definește ca: “O declarație despre lume sau sine (sau despre cunoașterea lumii sau sinelui) care nu este nici literalmente adevărată, nici o minciună care să înșele pe alții, dar care totuși permite strania posibilitate de a ști și a nu ști în același timp.
Existența a ceea ce este negat trebuie să fie ‘cumva cunoscut, iar declarații ce exprimă această negare trebuie să fie ‘cumva credibile.”
De ce e greu de luptat cu negarea
Cohen identifică mai multe forme de negaționism.
- Negarea factuală este pur și simplu dezmințirea realității (”asta nu s-a întâmplat”).
- Negarea interpretativă este o formă de negare care admite că un eveniment a avut loc, dar refuză că evenimentul a avut loc într-un anume fel (”da, s-a întâmplat, dar nu cum crezi tu”).
- Negarea implicită admite că un eveniment a avut loc și că a fost intenționat într-un anume fel, doar că nu contează că s-a întâmplat (”ce dacă”).
Văzând categoriile, realizezi cât de adâncă și de diversă poate apărea negarea și, în cazul COVID-19, cât de greu este să demontezi un astfel de fel de a pune problema.
E ca și cum ai zice: boala nu există, dar dacă totuși există este lipsită de gravitate, iar dacă totuși e gravă, nu are importanță pentru că mai există boli grave și nu am reacționat așa.
Rețelele sociale funcționează pe bază de teorie personală, nu pe răspândirea cunoașterii științifice
Tipologiile negării nu se opresc aici.
Există negare individuală, în care fiecare persoană alege să nege anumite aspecte care îi afectează viața personală, dar și negarea oficială și culturală.
Negarea oficială are loc atunci când o autoritate rescrie istoria, cum este cazul în multe regimuri autocrate care decid să împingă o variantă alternativă a evenimentelor din trecut (genocidul armean sau masacrul din Piața Tiananmen).
Negarea culturală este și ea o negare proprie maselor de oameni, dar care nu este impusă – ea este formată din ‘necunoscute care sunt agreate cultural.
Ce vedem acum pare să fie o combinație dintre negaționism personal (de diverse tipuri și forme) și cel cultural – iar rețelele de socializare amplifică astfel de înclinații ca benzina pe foc.
Știm că rețelele sociale funcționează pe bază de teorie personală. Voi citi în feed informații care îmi întăresc credințele pornind de la căutările mele în online. Din păcate, sunt puțini cei care chiar înțeleg cum funcționează algoritmii rețelelor sociale sau, mai larg chiar, algoritmii minții noastre în contexte sociale. În acest context, pe baza de lipse de cunoștințe, multă lume poate fi manipulată și influențată.
Dr. Raluca Zaharie Anton, psiholog clinician și psihoterapeut specialist:
Barbu Mateescu: ”De la scrisori către ziar la impactul major al unor idei iraționale”
“Facebook-ul creează insule, deci, da, e ușor să te uiți ‘în jur pe Facebook (adică la ce te direcționează Facebook să vezi, oameni cu aceleași valori ca tine) și să ai impresia că e OK, că ‘suntem mai mulți care credem asta”, motivează și Barbu Mateescu, sociolog, pentru Libertatea.
“Sugerez că ideile aberante erau puternice și acum douăzeci sau patruzeci de ani – doar că nu știam. Un om cu tendințe paranoice în, să zicem, Târgu Mureșul anului 1960 sau 1980 era cunoscut ca aberând doar de către vecini și poate câteva redacții de ziar la care-și trimitea teoriile. În 2000, același om putea trimite e-mailuri – avea un impact mic, dar nu îi vedeam activitatea, tu și cu mine. În 2020, poate da like și mai ales share, poate vota la „sondaje” online, poate emite teorii care să fascineze pe alții care să-i dea like și share, convertindu-l într-o mică sau mare vedetă a online-ului”, argumentează sociologul.
Trecerea de la tehnologii pasive la cele interactive permite ca oricine, indiferent de profil, să lase un impact ceva mai mare pentru ceilalți. Ideile omului cu probleme psihice devin mai vizibile, consecințele existenței acelor idei devin, de asemenea, mai vizibile.
Barbu Mateescu, sociolog:
Ceea ce se întâmplă pare a fi și o reacție de apărare în fața unei colecții parcă nesfîrșite de evenimente care ne agresează, ne scot din zona de confort.
“A avut loc în mod autentic un set imens de schimbări, care pentru mulți oameni sunt excesive ca ritm. Lumea e acum aproape de noi și este foarte complicată. De aici o nevoie de simplificare a raționamentelor sau a situațiilor complicate și nuanțate („nu există niciun COVID!”), de găsire a factorilor unificatori („Soros se ocupă de tot!”), a reafirmării specificității culturii proprii (dacofilia)”, crede Mateescu.
Paranoia e, de asemenea, un rezultat normal – într-un mediu hiperbombardat cu informații, prudența e naturală, reprezintă o unealtă importantă pentru supraviețuire, iar paranoia poate fi văzută și drept o formă de prudență excesivă.
Barbu Mateescu, sociolog:
Când culegem roadele unei școli orientate spre memorare
Nu este niciun secret că educația improprie, cu deficitul de gândire critică, îi face pe oameni foarte vulnerabili în fața celor mai primitive instincte și comportamente iraționale.
Potrivit sondajelor din acest an, doi din trei români cred că pandemia are legătură cu oculta mondială, iar 4 din 10 nu s-ar vaccina împotriva coronavirusului, dacă ar exista această oportunitate.
Într-o mare de incertitudini, oamenii vor căuta mereu certitudinea. Aceasta ne oferă siguranță și predictibilitate, chiar dacă este departe de un adevăr sau o realitate. În contexte în care nu știu, nu văd pe nimeni în jur, nu înțeleg, oamenii au tendința să dezvolte teorii care să le ofere o certitudine și, implicit, o stare de siguranță emoțională care îi chiar poate duce la credința, iluzorie de altfel, conform căreia ei sunt scutiți de boală.
Dr. Raluca Zaharie Anton, psiholog clinician și psihoterapeut specialist:
Mulți dintre românii care au primit o educație, chiar și absolvenți de studii superioare, sunt de fapt școliți pentru fabrici și uzine.
Copiii educați să nu crâcnească în fața autorității au ajuns să nu creadă în ea
E cumva ironic, dar științific explicabil, că o țară care a fost practic dresată să fie obedientă suferă de neîncredere cronică în autorități.
Ignorați o secundă liceele din centrul marilor orașe, practic 90% din populație a fost educată în alte locuri și zone. Culegem roadele dezinteresului față de educație din orașele mici și din rural, din anii 70 până în prezent.
Barbu Mateescu, sociolog:
”Învățământul românesc din epoca comunistă a fost, ca sistem, croit pe logica industrială: profesorul este un muncitor care se duce la fabrica de învățământ ( = școala) și muncește un număr definit de ore modificând materialul brut ( = elevii). Exact ca în industria propriu-zisă, motivarea era redusă, iar mulți s-au făcut că muncesc. Logica a rămas aceeași și după 1989”, detaliază sociologul.
”În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat un pic”
”Cantitatea de note și statistici a primat, demotivarea profesorilor a crescut, iar în capitalism lipsa de atractivitate a paradigmei acesteia cvasiindustriale a dus la prăbușirea calității resursei umane atrase spre catedră. Profesorii care să acumuleze experiență au fost puțini (mulți au venit și au plecat după un an sau doi) etc. Există, desigur, excepții, dar per total românii au trecut prin orele de știință ca gâștele prin apă”, spune el.
Mateescu simte că în ultimii ani lucrurile s-au schimbat un pic, ”un pic de tot”, dar zeci de ani toți am învățat să reproducem ce a gândit o autoritate, un autor, manualul, ca să luăm nota 10.
Nu a fost loc în programă pentru chestionarea argumentațiilor prezentate de cineva, judecarea cu creierul propriu a validității unei afirmații, analizarea credibilității sursei. ”Prin prisma asta, este miraculos cât de mulți NU credem în fake news, în teoria conspirației”, conchide sociologul.
Mai întâi le-a fost frică, apoi au negat, acum trebuie să accepte – spre binele tuturor
E dificil să asiști la un astfel de spectacol al neputinței, iar soluțiile sunt departe de a fi la îndemână – deși avem nevoie de una urgent. Este antidotul negaționismului mai multă știință? Există mii de surse credibile și experți bine intenționați, care încearcă să ridice ceața din jurul unei situații complexe. Nu sunt, însă, suficient de ascultați.
În viziunea lui Cohen, soluția negaționismului este acceptarea care transcede paradoxul. Cum vor reuși astfel de oameni să-și ridice capul din nisip nu este încă clar. Putem doar spera că nu va fi nevoie de imagini cu maldăre de cadavre cărate cu excavatorul, ca să putem, într-un final, cădea la pace cu realitatea.
“Eu cred că e nevoie ca specialiștii să ajungă cu informația la cei care chiar au nevoie să o audă pentru a se păstra pe ei și pe ceilalți în siguranță. Eu cred că mulți dintre specialiști nu fac decât să întrețină și să plimbe informația relevantă tot în acele bule sociale despre care povesteam și mai sus, ca în niște „cercuri exclusiviste” cu ghilimelele de rigoare, desigur”, crede și doctorul Raluca Zaharie Anton.
Să încasezi ură și ironii pentru un bine mai mare decât tine
Per total, ca țară, ne-am descurcat bine, până acum. E posibil să greșesc, dar am impresia că generația 40-55 de ani a fost și este extrem de nervoasă, a avut un traseu anume în viață și de aceea a receptat restricțiile pandemiei extrem de dur. Între timp însă a venit însă și acest val de negaționism, mult mai mare și mai relevant.
Barbu Mateescu, sociolog:
Există însă un sens în a rezista teoriei conspirației? Raluca Zaharie Anton speră că da.
”A ieși din bula noastră, lucru care vine cu disconfort pentru noi, cu mult hate pe care îl putem încasa și care va trebui gestionat de către noi înșine poate, de fapt, să vină cu multe beneficii oferite comunității și cu îndeplinirea unei misiuni”.