Pentru acuratețea examinării psihiatrice, medicii legiști de la IML ”Mina Minovici” care îl vor consulta pe Dincă trebuie să studieze dosarul în care criminaluk monstrul din Caracal este cercetat pentru trafic de persoane, viol și omor. O piesă importantă în documentarea specialiștilor în psihiatrie care, prin verdictul lor, îl vor trimite pe Dincă fie într-o celulă a pușcăriei, fie într-un salon al unui spital de boli nervoase, este declarația sa.
În această perioadă, bărbatul care a declarat la o zi după reținere că a ucis două fete, este reaudiat, conform pașilor care trebuie urmați în anchetă. Însă, din cauza faptului că Dincă nu și-a dus până la capăt noile declarații pe care le face în timpul reaudierilor, nu se poate trece la etapa următoare a investigațiilor, și anume examinarea psihiatrică și testarea sa cu poligraful.
Declarația finală a lui Dincă, esențială pentru examinarea psihiatrică și testarea lui poligraful
”Atât medicii de la IML ”Mina Minovici”, cât și psihologul criminalist de la Poliția Capitalei au nevoie de declarația sa finală, completă. Cu ajutorul informațiilor oferite de mărturia lui Dincă, dar și cu cele din dosar, specialiștii își vor pregăti interviurile, întrebările esențiale la care au nevoie de răspunsuri. Reaudierile sunt în plină derulare, dar sunt mereu întrerupte din diverse motive. Cel mai des la solicitarea avocaților care au intervenții în timpul procedurii. Zilele acestea, avocații au cerut studierea dosarului pentru a-și pregăti strategiile. Când vom avea o declarație completă a lui Dincă, ce va putea fi studiată de specialiști, se vor face programările pentru testări”, ne-au explicat surse judiciare.
Televizorul din celula sa este stricat
Gheorghe Dincă este cazat în Arestul Central al Poliției Capitalei într-o celulă cu alți doi arestați. ”Monstrul din Caracal” e un personaj care nu cere nimic în afară de accesul la un televizor deoarece aparatul din camera sa e stricat.
”E liniștit, mănâncă ce i se dă, nu e căutat de nimeni, nu dă telefoane. E puțin supărat că televizorul din camera lui e stricat și nu se mai poate uita la știrile despre el. I s-a explicat că va fi reparat, că l-au stricat niște minori care au stat înainte în camera aia.
E interesat de cazul său și spune că ar vrea un alt avocat, unul din Dolj, din zona Olteniei”, ne-au mai spus sursele citate.
Dincă va fi mutat temporar în arestul IPJ Dolj
Astăzi sau cel târziu mâine, Dincă va fi transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj.
”Are bagajul, unul mic cu două cămăși, doi pantaloni, două perechi de ciorapi și tot tâtea de chiloți, făcut. Și actele de transfer au fost întocmite din timp.Când echipa de escortă va fi gata, va fi mutat temporar”, ne-au precizat surse apropiate anchetei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro