Se ieftinesc sau nu viciile?

Şi veştile bune nu se opresc aici: după scăderea CAS cu 5%, salariile brute ale angajaţilor îi costă mai puţin pe patroni. De asemenea, pensionarii care au încasat bani în plus de la stat, după ce funcționarii Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială au greșit calculele, nu-i mai dau înapoi.
Aceleași reguli se aplică și părinților care au încasat indemnizație de creştere a copilului în urma unui calcul eronat. Şi scumpirea cu 3% a gazelor s-a amânat pe o durată nedeterminată.
Preţurile produselor accizate ar trebui să scadă şi ele anul viitor. Doar că, deşi termenul-limită până la care Ministerul Finanțelor trebuia să dea publicității cursul de schimb pentru accizelede anul viitor a expirat, tot nu se ştie formula cu care va fi calculată valoarea lor în 2015. Altfel spus, stă încă sub semnul întrebării ieftinirea din 2015 a carburanţilor, ţigărilor, cafelei, băuturilor alcoolice sau a electricităţii.
Cert e că, în 2015, “nu vor fi nici un fel de creşteri de taxe şi impozite”, susţine Ponta.

Adio, cotă unică din 2016!

După scăderea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5%, Guvernul pregăteşte introducerea impozitării diferenţiate a salariilor. Cotele propuse pentru înlocuirea actualei cote unice sunt de 8%, 12% şi 16%. Deşi susţine trecerea la impozitarea progresivă, în care salariile mari sunt taxate mai mult, premierul Victor Ponta e “absolut convins că cel puţin până la alegerile din 2016, România va avea clar cota unică de 16%, iar, mai departe, forţele politice care vor avea legitimitatea dată de alegerile parlamentare din 2016 vor putea să spună dacă menţin această cotă unică sau nu”. Problema este că, potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, încasările ar scădea, în acest scenariu, cu circa trei miliarde de lei anual, ceea ce înseamnă că măsura nu este viabilă bugetar. În acest caz, toţi cei cu venituri care depăşesc salariul mediu vor putea plăti costul relaxării fiscale pentru majoritatea electoratului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI