„Putin are nevoie de mobilizarea populației pentru a forța Ucraina să se așeze la masa dialogului. El vrea să demonstreze că este pregătit pentru o escaladare a conflictului, astfel încât, văzându-i atitudinea hotărâtă, ucrainenii să nu poată exclude un atac nuclear”, a scris Abbas Gallyamov într-un comentariu publicat pe contul său de Telegram.
Abbas Gallyamov a lucrat trei ani pentru Vladimir Putin, în primul său mandat, și l-a descris drept un om „foarte rațional și lipsit de orice emoție”.
Gallyamov amintește că, săptămâna trecută, în discuțiile pe care le-a avut cu premierul indian Narendra Modi și cu președintele turc Recep Erdoğan, liderul de la Kremlin și-a exprimat dorința de a înceta imediat luptele și de a începe negocierile.
„În același timp, Putin a deplâns faptul că ucrainenii refuză să vorbească cu el. Așa că încearcă să-i convingă că n-ar trebui să-l provoace”, punctează politologul.
„Ori de câte ori se află într-o situație dificilă, Putin ridică miza. Se așteaptă ca adversarul să fie mai prudent decât el și să se dea la o parte pentru a evita o ciocnire. Demonstrându-și disponibilitatea pentru această confruntare, Putin joacă la cacealma. Nimic nou”, analizează Abbas Gallyamov.
Pentru a-și susține teza potrivit căreia Kremlinul nu se mai concentrează acum pe război, ci pe negocieri, Gallyamov aduce în discuție și schimbul de prizonieri dintre Rusia și Ucraina făcut miercuri seară.
„După ce a anunțat mobilizarea, Putin a făcut imediat un gest larg către inamic. Fără să dea doi bani pe părerea «patrioților» ruși, i-a eliberat pe luptătorii din Azov. Aceiași pentru al căror proces se construia o cușcă nu cu mult timp în urmă.”
Care este punctul nevralgic al regimului Putin
Gallyamov scrie și că cel mai vulnerabil punct al regimului Putin este nedreptatea acestuia: „Inegalitatea socială e în continuă creștere. Numai că, dacă înainte totul părea o chestiune de bani, acum este literalmente o chestiune de viață și de moarte. Oamenii de rând vor merge acum la război, iar cei care îi trimit acolo vor rămâne acasă. Tocmai pe asta trebuie insistat: «OK, dacă sunteți atât de patrioți, atunci de ce nu sunteți în tranșee? De ce nu vă trimiteți copiii pe front?»”.
Din acest motiv, analistul crede că echipa lui Aleksei Navalnîi a reușit o lovitură puternică după ce a arătat că oamenii de la putere și familiile lor nu sunt dispuse să-și apere patria mai departe de discursurile publice.
Gallyamov face referire la capcana pe care susținătorii lui Navalnîi i-au întins-o fiului lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. S-au prefăcut că-l sună de la comisariatul militar ca să-l recruteze.
„Bâlbâiala odraslei, care a răspuns că «va rezolva problema la un alt nivel», este cea mai clară demonstrație posibilă a fundației inegalității pe care este construit regimul Putin. Echipa lui Navalnîi a demonstrat încă o dată că este liderul incontestabil al opoziției ruse”, scrie politologul rus.
„Vor urma proteste mari”
În ce privește perspectiva unor proteste de amploare în Rusia, Gallyamov crede că acestea vor exista, însă nu în viitorul imediat.
„Adevărul este că majoritatea cetățenilor au nevoie de timp pentru a lua o decizie politică. Doar o mică parte dintre oameni reacționează instantaneu. Cea mai mare parte a publicului întâmpină dificultăți în a asimila lucrurile pe care le aude la televizor. La urma urmei, ei sunt obișnuiți cu faptul că la televizor se spune ceva, iar în realitate lucrurile stau cu totul altfel.”
Pentru cei mai mulți ruși, mobilizarea a rămas până acum o abstracțiune televizată. Realitatea a ceea ce s-a întâmplat va începe să ajungă la ei abia după ce vor primi ei înșiși citațiile, după ce prietenii și rudele lor le vor primi, după ce morții vor începe să se întoarcă în țară în sicrie.
Abbas Gallyamov, analist politic:
Mobilizarea populației, „o nedreptate revoltătoare”
Gallyamov explică și motivele psihologice pentru care oamenii nu au ieșit în stradă până acum, deși zeci de mii de ruși și-au pierdut viața în Ucraina.
„Cei care au murit deja sunt percepuți de către cetățeni drept militari cu contract, adică oameni care au făcut din război profesia lor. Faptul că sunt uciși este, ca să spunem așa, un cost inevitabil. Este neplăcut, dar este alegerea lor. Perspectiva morții celor mobilizați este o cu totul altă problemă. Este o nedreptate revoltătoare. Un om a trăit, a muncit liniștit și, dintr-o dată, statul l-a scos din viață și l-a condamnat la moarte.”
Gallyamov crede că protestele de miercuri seară, când sute de ruși au fost bătuți și arestați de forțele de ordine, sunt doar „o încălzire”, iar protestele mari urmează.
„Singura modalitate de a le reprima va fi prin brutalitate, dar tocmai această brutalitate va distruge și ceea ce a mai rămas din legitimitatea lui Putin. Momentan, președintele își păstrează baza, cel puțin o treime din electorat îi este loială, însă în șase luni acest grup se va fi redus de trei ori, dacă nu chiar mai mult.”
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!