Cel mai des întâlnite situații sunt cele în care automatele de colectare (RVM-urile) fie nu recunosc ambalajele conforme, fie capacitatea lor de colectare a fost deja atinsă.

Dacă această din urmă situație poate fi remediată relativ ușor, prin punerea la punct a logisticii legate de colectarea ambalajelor de către administratorul SGR (inclusiv prin degrevarea comercianților de obligația de a stoca ambalajele prea mult timp), nu la fel de simplă este „colaborarea” cu RVM-urile.

Funcționarea automatelor de colectare este condiționată, pe de o parte, de setările acestora și, pe de altă parte, de asigurarea că spațiile lor de depozitare a ambalajelor colectate nu sunt pline.

În ceea ce privește parametrii de funcționare ai acestor aparate, aceștia sunt stabiliți ținând cont de dimensiunile ambalajelor, de materialele din care sunt făcute și de prezența marcajului SGR.

Prin urmare, un ambalaj deformat nu va fi, cel mai probabil, recunoscut de către RVM și, prin urmare, nu va fi acceptat. 

Aceeași situație va fi întâlnită în cazul în care ambalajul nu a fost golit. Aparatul va constata că greutatea acestuia nu corespunde cu cea presetată și nu va colecta respectivul ambalaj.

De asemenea, pot apărea și situații inedite, în care RMV-ul refuză primirea unui recipient conform, sub motiv că acesta nu ar fi înregistrat în sistem. Ambalajul poate fi însă acceptat fără probleme la un alt automat de colectare.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Potrivit avocatnet.ro, astfel de situații se pot întâlni fie din cauza unor înregistrări eronate făcute de producători, fie din pricina neactualizării bazelor de date folosite de RVM-uri în diferențierea pe care o fac între ambalajele SGR și cele care nu fac parte din acest sistem.

Dacă ambalajul predat îndeplinește toate condițiile de încadrare în SGR și totuși a fost refuzat, contactați comerciantul pentru a clarifica situația,

Motivele legale în baza cărora returnarea unui ambalaj poate fi refuzată sunt definite în HG 1074/2021.

FOTO: Hepta

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

iugavirgil   •   16.07.2024, 07:15

aceasta colectare a creeat noi locuri de munca pentru cei fara ocupatie care rascolesc *** , cosuri stradale , parcuri , etc . noul job numit colector sgr ar trebuii trecut in nomenclatorul oficial al joburilor

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

golesco   •   15.07.2024, 20:08

Contactați comerciantul, stați la cozi, găsiți vă un spatiu de depozitare în propria locuință, purtați vă cu grijă cu ambalajele, nu le deformați, nu le dezlipiți eticheta, păstrați le curate ... în plus nu uitați le returnați gratis, vă primiți doar banii pe garanție, valoarea ambalajelor e valorificată de returo.... cât de proști suntem....

gigiladrea   •   15.07.2024, 16:12

o mare bataie de joc toata povestea un bir suplimentar la scumpirile imense din ultimii ani care continua; majoritatea nu recupereaza si mai strang putin cureaua la cate scumpiri sunt ce mai conteaza cativa lei sau zeci de lei; trebuie sa fii foarte sarac sau foarte lacom ca sa te trambalezi cu sacosele cu sticle la automatele astea dar foarte multi nu o fac

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI