Muammar Gaddafi călătorea alpturi de bodyguarzi – femeile îmbrăcate în uniformă militară, machiate, supranumite de europeni amazoane -, purta costumaţii foarte colorate, îşi primea vizitatorii doar în cortul său de beduin, cu care mergea oriunde în lume.
Potrivit specialistului Jerrold Post, comportamentul liderului libian era unic, însă un lucru important îl avea în comun cu alţi dictatori: personalitatea narcisistă malignă. Post spune că acest lucru se poate observa şi din limbajul lui Gaddafi. Atunci când vorbea despre poporul său, spunea că oamenii îl iubesc şi nu îi trecea prin minte în niciun moment contrariul. Ba chiar, şi în ultimele clipe de viaţă, atunci când a fost atacat, i-a întrebat pe rebeli: „Cine sunteţi voi? De ce trageţi?”.
Narcisiştii maligni sunt foarte absorbiţi de sine şi se văd ca pe salvatorii oamenilor pe care îi conduc, au o atitudine paranoică şi dau vina pe forţele exterioare pentru orice nu merge în propria ţară. De exemplu, Muammar Gaddafi dădea vina pe statele vestice şi Al Qaida pentru revoltele din Libia, spunând că cineva le-a pus halucinogene în băuturile rebelilor.
Mai mult, explică Jerrold Post, narcisismul lui Gaddafi ascundea de fapt o nesiguranţă şi neîncredere în sine adânci, iar această nesiguranţă i-a adus sfârşitul tragic – a fost omorât de oamenii săi, cei pe care i-a condus atâţia ani.