Legenda spune că, pe când Iisus era răstignit pe cruce, Maria a încercat să îi înduplece pe iudei ducându-le un coş cu ouă. Dar aceştia au început să îl chinuie şi mai tare pe Isus.
Plângând, Maria a pus coşul la picioarele lui Hristos. Când acestea s-au înroşit de la sângele care se scurgea pe picioarele Lui, El i-a spus Mariei: „De acum să faceţi şi voi ouă roşii, în aducere aminte”. De atunci, creştinii vopsesc ouăle roşii şi le ciocnesc în dimineaţa Învierii lui Iisus.
Tradiția ouălelor de Paște al români
Ouăle de Paște, potrivit tradiției, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămâna a Postului Mare, numită și „miercurea Paresimilor”. Există obiceiul că de la lăsatul secului și până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle. Era credința că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paște. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paști și ouăle ce urmau să fie înroșite.
Ce simbolizează ouăle de Paște
Simbolul oului trimite către fecunditate şi fertilitate. Oul este începutul tuturor lucrurilor şi la regenerării vieţii, iar ciocnitul ouălor simbolizează ieşirea în lume, după modelul ieşirii puilor de pasăre din ouă chiar primăvara.
Totodată, oul se ciocneşte de Paşte pentru a alunga duhurile rele, ca trimitere la fecunditate şi fertilitate şi, desigur, pentru a oferi prilejul salutului religios creştin: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!